Compania Time Warner Cable a fost nevoită să-şi ceară scuze telespectatorilor, marţi, după ce două posturi de televiziune pentru copii au difuzat timp de două ore programe destinate adulţilor, din cauza unei erori tehnice, potrivit foxnews.com.
Time Warner Cable a anunţat că eroarea a afectat pieţele companiei din Carolina de Nord, ca urmare a unei defecţiuni a aparaturii. Astfel, micuţii care s-au uitat pe posturile 553 Kids şi 553 Kids Preschool între orele 17.00 şi 19.00 au putut urmări programe Playboy. Părinţii şi telespectatorii au asaltat compania cu plângeri legate de această eroare, însă a durat aproximativ două ore până la remedierea defecţiunii.
Reprezentantul departamentului de relatii cu presa al Time Warner din Carolina de nord, Melissa Buscher, a declarat că programele destinate adulţilor au intrat pe posturile pentru copii între orele 17.00 şi 19.00, însă purtătorul de cuvânt al companiei, Keith Poston, a revenit spunând că defecţiunea a afectat posturile TV între orele 18.15 şi 20.15.
"Ne pare foarte, foarte rău pentru ceea ce s-a întâmplat. Ştim că părinţii sunt îngrijoraţi. A fost o defecţiune tehnică, astfel imagini greşite au fost arătate copiilor pe programele dedicate lor", a declarat Poston.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M