Tribunalul Bucureşti a decis, luni, arestarea preventivă a unei persoane şi interdicţia alteia de a părăsi ţara, în cazul privind agresarea şi abandonarea unui bărbat, în noaptea de 13 martie, în faţa Spitalului Universitar din Capitală.
Tribunalul Bucureşti a admis propunerea anchetatorilor şi a dispus arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a lui Costel Raiciu, iar în cazul lui Romeo Răzdan, interdicţia de a părăsi ţara pe perioada cercetărilor.
În cazul lui Ştefan Raiciu procurorii au cerut arestarea în lipsă, însă procedura prevede că trebuie citat pentru a se prezenta în faţa instanţei, acesta fiind pus sub urmărire de poliţişti.
Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
În noaptea de 13-14 martie, un bărbat cu multiple traumatisme la nivelul capului şi membrelor a fost lăsat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB).







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M