Impactul s-a petrecut în urma unui puternic derapaj. Un Logan mergea spre Sag, iar un Renault se îndrepta spre Timişoara. Şoferul acestuia din urmă a pierdut la un moment dat controlul volanului. Maşina a derapat şi s-a lovit, se pare, de o ridicătură de pe marginea şoselei.
Zdruncinătura a fost într-atât de puternică încât a aruncat maşina spre mijlocul drumului, unde a făcut o piruetă şi a ajuns pe contrasens. Acolo Renault-ul a izbit, practic, cu spatele partea din faţă a autoturismului Logan care mergea regulamentar.
Atat Logan-ul, căt şi Renault-ul s-au făcut praf. Şapte oameni aflaţi în cele două maşini au fost răniţi. Cu totii au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital în Timişoara.
Doi dintre răniţi sunt în comă, iar ceilalţi cinci au fost internaţi cu fracturi multiple la Spitalul Judeţean Timişoara. Medicii fac eforturi să-i salveze pe cei aflaţi în stare critică.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M