Două nave s-au ciocnit în Portul Constanţa Sud-Agigea
Incidentul a avut loc din cauza vântului puternic.
Incident naval în Portul Fluvial Constanţa Sud-Agigea. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, două nave s-au ciocnit, luni.
În larg, vântul a bătut, luni, cu peste 70 de kilometri la oră, iar valurile au măsurat peste patru metri. În incident au fost implicate două nave ancorate la cheu.
Din primele cercetări, se pare că una dintre nave nu a fost bine ancorată, iar legăturile au cedat.
"Nava CMA CGM Debussy, sub pavilion francez în timpul manevrei de mutare din dana 123 în dana 115 a portului Constanţa Sud, a colizionat nava HACI FATMA SARI, sub pavilion Turcia, aflată în dana 114 şi remorcherul VĂDENI, aflat în manevră", se arată în comunicatul Autorităţii Române Navale.
Nici una din cele două nave nu a fost în pericol de scufundare şi nu s-au înregistrat victime.
Cazul a fost preluat de Serviciul Cercetare din cadrul Capitaniei Zonale Constanţa pentru a stabili cauzele care au dus la producerea coliziunii.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

