O maşină a explodat, în această după-amiază, în centrul oraşului Medgidia din judeţul Constanţa. Vehiculul, scăpat de sub control de către şofer, s-a izbit de un gard de unde a ricoşat într-un autoturism parcat regulamentar.

În urma impactului, cele două maşini au luat foc, iar una dintre ele a explodat. Cei trei pasageri au reuşit să se salveze cu câteva momente înainte de deflagraţie.

Însă pericolul a fost mult mai mare, întrucât incendiul a avut loc chiar în faţa unui depozit de butelii. Pompierii au intervenit imediat cu două autospeciale, pentru a evita o tragedie. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.