Două curse Olympic Airlines de la Bucureşti spre Atena au fost anulate miercuri
Două curse ale companiei aeriene elene Olympic Airlines pe ruta Bucureşti-Atena au fost anulate miercuri, din cauza grevei controlorilor de trafic din Grecia, au declarat reprezentanţii companiei.
Potrivit acestora, au fost anulate cursele Olympic Airways 382,
care trebuiau să decoleze de pe aeroporul Henri Coandă la ora 11.10, respectiv ora 19.30.
Transportul public, ca şi transportul aerian şi maritim au fost
perturbate miercuri în Grecia, din cauza unei greve generale de 24 de
ore, prevăzută de mult timp de sindicate în semn de protest faţă de
politica de austeritate a guvernului de dreapta.
Anunţată de câteva săptămâni, greva intervine în condiţiile în care
ţara este cuprinsă de revolte urbane declanşate de moartea unui tânăr
de 15 ani, ucis de un poliţist sâmbătă, la Atena.
Circa 20 de curse ale companiei aeriene naţionale Olympic Airlines, pe
cale de privatizare, spre Europa şi Orientul Mijlociu şi peste 40 de
curse interne au fost anulate. Compania privată Aegean şi-a anulat toate
cursele pentru ziua de miercuri. Nu va fi asigurată nicio legătură maritimă cu insulele greceşti.
Mişcarea a perturbat şi transportul public din Atena, prin oprirea
activităţii dimineaţă şi seara pe căile ferate, metrou, liniile de
autobuz şi de tramvai, iar multe şcoli au fost închise. Funcţionarea băncilor, administraţiilor şi marilor societăţi din
sectorul public, ca cea de electricitate, a fost de asemenea afectată.
Sindicatele au cerut "fonduri pentru cetăţeni şi nu pentru bancheri",
au denunţat privatizările în curs, austeritatea salarială şi reforma
pensiilor.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

