Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Două bombe au explodat duminică în Mallorca

O bombă a explodat într-un bar din Palma de Mallorca, Spania, după un apel de avertizare din partea ETA, a informat postul de radio naţional. Nimeni nu a fost rănit, pentru că barul a fost evacuat înainte de explozie. Despre a doua bombă prefectura nu are, deocamdată informaţii detaliate, dar se anunţă că nu a făcut victime.

Foto: flickr.com
Foto: flickr.com

Guvernul regional basc a spus că o societate de taxiuri din Ţara Bascilor a primit un avertisment ETA legat de prezenţa uneia sau mai multor bombe în restaurante din Palma de Mallorca, unde gruparea a lovit deja săptămâna trecută.

Prima bombă a explodat în toaleta restaurantului La Rigoletta, dar prefectura nu are detalii despre a doua explozie.

Potrivit Europa Press, bomba a fost de mică putere şi nimeni nu a fost rănit grav. Teroriştii au ascuns bomba în toaleta femeilor, aflată în apropierea bucătăriei.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne al guvernului regional basc a confirmat că o societate de taxiuri din Ţara Bascilor a primit la 11.30 (12.30, ora României) un apel în numele ETA care informa despre prezenţa "unei sau a mai multor bombe" în Palma de Mallorca.

Potrivit Europa Press, trei bombe ar fi fost plasate în diverse zone hoteliere din Palma de Mallorca şi ar urma să explodeze între 14.00 (15.00, ora României) şi 18.00 (19.00, ora României).

Este al doilea atac terorist din ultimele două săptămâni. ETA a revendicat un atentat care a ucis la 30 iulie doi poliţişti din Mallorca.

Mallorca atrage peste şase milioane de turişti anual, fiind una din destinaţiile turistice de top.

ETA este considerată responsabilă pentru uciderea în 50 de ani a 828 de persoane, de la primul său atentat ucigaş, la 7 iunie 1968.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro