Atac xenofob la adresa românilor din Spania! Proprietarii unui magazin de produse IT din oraşul Alcudia, din insula Mallorca au postat în faţa magazinului două afişe xenofobe.
Pe unul dintre ele scrie "este interzisă intrarea românilor şi câinilor". Afişul a fost pus în faţa clădirii, însă poliţiştii le-au cerut proprietarilor să-l retragă de urgenţă. Mesajul are pe fond drapelul naţional al României. Un alt afiş cu insulte la adresa conaţionalilor noştri a rămas lipit în magazin, conform presei locale.
Românii sunt numiţi o plagă în expansiune cărora ar trebui să li se taie mâinile. Proprietarii sunt supăraţi pe români după ce, din magazin, le-a fost furată aparatură electronică în valoare de 3000 de euro. Chiar dacă hoţii nu au fost prinşi, proprietarul susţine că ar fi români.








