Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au trimis spre rejudecare dosarul de retrocedare a sediului Petrom. Tribunalul Bucureşti va trebui să se pronunţe asupra legalităţii trecerii imobilului de la stat la SC Petrom SA. Judecătorii au considerat că nu pot lua o decizie asupra retrocedării terenului şi clădirii cerute de urmaşii familiilor Brâncoveanu şi Cantacuzino, până ce această situaţie nu este clarificată.

Apărătorii moştenitorilor celor două familii susţin că terenul revendicat apare atât în proprietatea RA-APPS, cât şi a patrimoniului societăţii Petrom. În urmă cu doi ani, judecătorii Tribunalului au decis să restituie imobilul către reclamanţi, în deplină proprietate. Decizia a fost atacată la Curtea de Apel unde magistraţii au dat câştig de cauză companiei Petrom. Conform expertizelor, valoarea imobilului şi a terenului revendicat a ajuns la peste 25 de miliarde de lei vechi.