Iranul nu va înceta niciodată cercetările sale nucleare, dar este dispus să suspende programul de îmbogăţire industrială a uraniului pentru maximum doi ani. Declaraţia îi aparţine unui diplomat care a participat la negocierile purtate în cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică de la Viena.

Noua propunere, avansată de delegaţia rusă, îi va fi prezentată preşedintelui Bush. Pe de altă parte, Consiliul Guvernatorilor al Agenţiei de la Viena examinează raportul directorului general al acesteia, asupra dosarului iranian. Cei implicaţi vor însă să evite înaintarea acestui dosar Consiliului de Securitate al ONU.

Statele Unite şi reprezentanţii Uniunii Europene la negocieri cer suspendarea completă a tuturor activităţilor legate de îmbogăţirea uraniului în Iran.

Occidentul cere în plus un moratoriu de cel puţin 5 ani a activităţilor industriale pentru a oferi o garanţie că acestea au numai scopuri paşnice şi nu producerea armei nucleare.