Aseară, la Viena, miniştrii de externe ai statelor membre în Consiliul de Securitate, plus Germania, au ajuns la un acord cu privire la măsurile pe care trebuie să le propună Teheranului pentru ca acesta să renunţe la activităţile sale de îmbogăţire a uraniului.

"Credem că aceste măsuri, în acelaşi timp incitante şi descurajante, oferă Iranului şansa de a ajunge la un acord negociat bazat pe cooperare", a declarat ministrul britanic al afacerilor externe, Margaret Beckett.
Şeful diplomaţiei de la Londra a subliniat că refuzul Teheranului implică automat măsuri suplimentare din partea Consiliul de Securitate al ONU.

Potrivit diplomaţilor prezenţi la reuniunea de la Viena, orice ofertă făcută Iranului va trebui prezentată de troica europeană, Marea Britanie, Franţa şi Germania, care a negociat cu puterea de la Teheran, şi doar apoi Statele Unite, China şi Rusia se vor alătura negocierilor.

Detaliile acordului de la Viena nu vor fi făcute publice înainte ca ansamblul măsurilor să fie prezentat Iranului. Teheranul nu dispune decât de câteva săptămâni pentru a accepta aceste propuneri înainte ca puterile occidentale să angajeze o procedură în Consiliul de Securitate.