Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus, vineri, la Tribunalul Bucureşti, la un nou termen în dosarul în care omul de afaceri a fost trimis în judecată, alături de Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian.
La începutul şedinţei de judecată, judecătoarea Viorica Dinu, care judecă dosarul după ce primul magistrat a fost recuzat, a pus în discuţie, din oficiu, publicitatea şedinţei de judecată. Magistratul a invocat articolul 290 alineatul 2 din Codul de procedură penală, având în vedere faptul că în presă au apărut articole cu tentă tendenţioasă, dar şi "mediatizarea excesivă" a cazului. De asemenea, judecătoarea a invocat faptul că unele cereri din dosar ar fi fost luate sub presiune, fără însă a da detalii.
Avocaţii celor trei inculpaţi din dosar au fost de acord ca şedinţa de judecată să fie secretă, în timp ce procurorul de şedinţă a invocat faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile articolului 290 alineat 2 din Cpp.
Instanţa a decis ca procesul să se judece, începând de vineri, în şedinţă secretă, astfel că reprezentanţii mass-media şi publicul au fost evacuaţi din sala de judecată.
La ora transmiterii acestei ştiri, procesul continuă cu uşile închise.
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată, pe 12 octombrie, 2010 de procurorii Parchetului General, pentru favorizarea infractorului, în dosarul privind fuga din ţară a lui Nicolae Popa, alături de Octavian Ţurcan şi de Alexandru Stoian.
Vîntu şi Stoian sunt acuzaţi că l-au sprijinit pe Nicolae Popa, făcând demersuri pentru îngreunarea procedurilor de extrădare din Indonezia, potrivit Parchetului General. Din probele administrate în cursul urmăririi penale a reieşit că, în perioada octombrie 2009 - ianuarie 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, Sorin Ovidiu Vîntu a transmis din totalul sumei anuale de 200.000 de euro, convenite cu Nicolae Popa, două tranşe de 50.000 de euro, respectiv 20.000 de euro.
Procurorii spun că suma îi era necesară lui Nicolae Popa pentru a se ascunde, în scopul de a nu fi descoperit de autorităţile îndrituite să pună în executare mandatul european de arestare emis pe numele său, pentru executarea pedepsei de 15 ani închisoare la care a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă şi executorie.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M