Platforma avicolă de la Codlea este una dintre dintre cele mai mari din ţară. Aici funcţionează 4 firme, iar în halele lor se află în jur de un milion de păsări. În urma primelor cercetări făcute de autorităţi, platforma de la Codlea este locul de unde s-a răspândit virusul H5.
Cele patru firme funcţionează pe locul fostei unităţi de stat Avicola Codlea, lichidată în urmă cu peste şase ani. Avicod se ocupă numai de abatorizare, în timp ce Patiprod, Drakom Silva şi Aviprod au ca obiect de activitate şi creşterea puilor.
Drakom Silva, condusă de administratorul Vasile Dardală, deţine şi un abator propriu. Conform Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, asociaţii PatiProd sunt Florin Macovei şi Dumitru Gabriela.
Autorităţile au decis sacrificarea păsărilor aflate în halele Drakom şi Patiprod. Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a început anchetarea penală a lui Vasile Dardală, administratorul de la Drakom Silva SRL şi a lui Florin Macovei, administratorul de la Patiprod.
De asemenea, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş se anchetează un al treilea dosar penal în care sunt anchetaţi comercianţii Axinte Adrian şi Constantin Cincu, dar şi Vasile Dardală, administratorul de la Drakom Srl Codlea. Toţi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de articolul 310 Cod Penal, privind răspândirea bolilor la plante şi animale.
Aceştia sunt cercetaţi şi pentru încălcarea mai multor prevederi ale legislaţiei privind organizarea activităţii sanitar-veterinare care ar fi putut favoriza apariţia unor focare de gripă aviară. Ei riscă o pedeapsă cu închisoarea de la trei luni la trei ani.
Ţi-a plăcut articolul? DOSARUL GRIPEI AVIARE
Marti, 16 Mai 2006 10:40
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Pe aceeasi tema
- SE ÎNMULŢESC ANCHETELE
Joi, 18 Mai 2006 19:43 - ANCHETA AVANSEAZĂ
Vineri, 26 Mai 2006 23:03
Comentariile cititorilor
1. denisa voicu
Marti, 16 Mai 2006 13:56
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Un TIR cu 133.000 de pachete de ţigări netimbrate a fost depistat la Galaţi
Astazi, ora 10:33Captură impresionantă de ţigări de contrabandă la Galaţi. Într-un TIR înmatriculat în Bulgaria, care venea din Republica Moldova, au fost găsite 133.000 de pachete de ţigări netimbrate.
Poliţiştii ilfoveni au confiscat numeroase produse contrafăcute
Astazi, ora 07:08Mii de parfurmuri, articole de îmbrăcăminte şi bijuterii au fost confiscate azi-noapte de poliţiştii ilfoveni după ce au verificat un autocar cu turişti care se întorcea din Tucia.
La Curtea de Apel se judecă recursul în dosarul permiselor auto din Argeş
Astazi, ora 10:20Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti vor decide, astăzi, dacă prelungesc sau nu mandatul de arestare al celor 22 de inculpaţi din dosarul permiselor auto Argeş. Până în prezent, Tribunalul Bucureşti a decis de patru ori ca...
Avocatul Cămătarilor nu a obţinut de la ÎCCJ suspendarea executării pedepsei de 13 ani de detenţie
Astazi, ora 05:15Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, marţi, cererea lui Mihai Costea, avocatul Cămătarilor, de suspendare a executării pedepsei de 13 ani de închisoare, la care acesta a fost condamnat definitiv de magistraţii...
Cele mai CITITE din Justiţie
- Moda asasinatelor comandate a ajuns şi în România (3574)
- Federaţia Spiru Haret a depus plângere penală împotriva lui Tăriceanu, Adomniţei şi Vosganian (2895)
- CSM precizează că numai adresele magistraţilor vor fi secrete nu şi declaraţiile lor de avere (2432)
- 30 de români au fost arestaţi la Barcelona (1673)
- Avocatul Ion Iordăchescu este noul decan al Baroului Bucureşti (1645)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- Avocatul Cămătarilor nu a obţinut de la ÎCCJ suspendarea executării pedepsei de 13 ani de detenţie (3.84/5)
- O reţea specializată în furturi din magazine în Austria a fost anihilată (3.76/5)
- Ceauşescu nu a avut niciun cont în străinătate, conform Comisiei Parlamentare (3.72/5)
- PRM îşi va susţine cererea de anulare privind delimitarea colegiilor uninominale pe 28 octombrie (3.72/5)
- Opt oameni din fotbal au fost trimişi în judecată pentru tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti în străinătate (3.72/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- Federaţia Spiru Haret a depus plângere penală împotriva lui Tăriceanu, Adomniţei şi Vosganian (89)
- CSM precizează că numai adresele magistraţilor vor fi secrete nu şi declaraţiile lor de avere (64)
- Ceauşescu nu a avut niciun cont în străinătate, conform Comisiei Parlamentare (21)
- Vicepreşedintele Bundestagului german critică justiţia şi sistemul social din România (19)
- Avocatul Ion Iordăchescu este noul decan al Baroului Bucureşti (17)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Casele naţionalizate nu vor mai fi retrocedate proprietarilor, au decis deputaţii
- Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Cum comentaţi?
- Sute de clienţi sunt păcăliţi zilnic de preţurile afişate pentru promoţii în supermarketuri
- FIFPro acuză clubul Chelsea de "abuz de putere" în cazul Mutu
- Actriţa Mariana Mihuţ a ajuns la spital după ce a căzut pe scenă în timpul piesei "Unchiul Vania"
- Un român din patru a făcut sex la locul de muncă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Proprietarii de locuinţe vor fi obligaţi să-şi asigure casele de anul viitor
Astazi, ora 13:05Proprietarii de locuinţe vor fi obligaţi să îşi asigure casele împotriva dezastrelor naturale, mai precis în cazul cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor. Deputaţii au aprobat astăzi un proiect de lege pe...
- Ernst Middendorp susţine că Zotta şi Copos sunt cei care l-au adus pe Peseiro
- Moştenirea regilor Franţei va fi vândută la licitaţie
- O elevă le-a oferit profesorilor săi prăjitură cu droguri
- Cher este alergică la aerul din Las Vegas
- Imigranţii care muncesc în SUA nu îşi mai permit să facă economii
- Profesorii ameninţă cu proteste, dacă nu li se majorează salariile
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.10 | 09.10 |
| Timişoara | 21 °C | 20 °C |
| Arad | 20 °C | 20 °C |
| Bacău | 17 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 20 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 20 °C | 18 °C |
| Europa | 08.10 | |
| Atena | 25 °C | |
| Berlin | 17 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 13 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 16 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.9277 RON |
| 1 USD | 2.8938 RON |
| 1 GBP | 5.0394 RON |
| 1 CHF | 2.5331 RON |
| 100 HUF | 1.5763 RON |
| 100 JPY | 2.8398 RON |
| 1 BGN | 2.0082 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












