Dosarele "Zambaccian 2" şi "Mătuşa Tamara" vor fi retrimise procurorilor
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, trimiterea înapoi la procurori a dosarelor "Zambaccian 2" şi "Mătuşa Tamara" pentru noi probe, pe motiv că documentele pe baza cărora s-a formulat raportul Comisiei juridice sunt nule.
Secretarul Biroului Permanent, Valeriu Zgonea, a declarat că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, la propunerea Comisiei juridice, restituirea celor două dosare la procuror, pentru ca acesta să vină cu noi probe. Potrivit lui Zgonea, propunerea Comisiei a fost votată fără niciun vot împotrivă.
"Noi aşteptăm în acest moment trimiterea la procuror. Procurorul, dacă are documente noi, le trimite şi Comisia juridică viitoare poate să înceapă oricând o analiză pe acest caz", a mai precizat Valeriu Zgonea.
În raportul Comisiei juridice se precizează că documentele trimise de parchet au fost declarate nule de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prin urmare, Comisia juridică a Camerei Depuaţilor a decis că nu justifică o solicitare a plenului pentru formularea unei cereri de urmărire penală.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Elena Udrea apare într-un clip care...
Gropi adânci pe drumurile din România
Țurțuri uriași pe clădiri din Brăila
Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...








Feedback

