Preşedintele Klaus Iohannis a fost aşteptat la depozitul CNSAS de preşedintele Consiliului, Dragoş Petrescu, şi de ceilalţi membri ai conducerii CNSAS. El a vizitat arhivele timp de câteva zeci de minute.
Reprezentanţii CNSAS i-au prezentat şefului statului, la finalul vizitei, câteva dosare ”edificatoare” pentru arhiva CNSAS.
Unul dintre aceste dosare, intitulat ”dosar personal” şi având antetul Ministerului Afacerilor Interne, avea trecut pe copertă numele lui Mihai Alexandru Vişinescu. Un alt dosar era pe numele lui Gheorghe Enoiu, intitulat tot ”dosar personal”, şi având specificaţia ”cadre MAI”.