Omar Hayssam a devenit cunoscut după ce trei jurnalişti români, Marie-Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanessian au fost răpiţi, anul trecut, în Irak. Prezentat iniţial ca mediator, sirianul Omar Hayssam s-a dovedit a fi unul dintre organizatori, alături de irakiano-americanul Mohamed Munaf.
Acuzat de terorism, Hayssam a fost arestat preventiv în aprilie 2005, dar eliberat un an mai târziu, din motive de sănătate. N-a fost însă prima întâlnire cu justiţia a sirianului, care de-a lungul timpului a fost implicat în mai multe dosare.
Dosarul privatizării IPRS Băneasa a trecut prin toate instanţele de judecată, fără a se da un verdict. Până la urmă, Ministerul Public a ajuns la concluzia că dosarul de privatizare conţine documente false. Prejudiciul a fost estimat la circa 3 milioane de euro, IPRS a fost închisă, iar sirianul a vândut circa 15 hectare din terenurile întreprinderii, aflate în zona rezidenţială Băneasa.
Numele omului de afaceri a reapărut în dosarul Volvo, referitor la o înşelătorie cu camioane. A urmat apoi dosarul "Foresta Nehoiu", în care Omar Hayssam a fost acuzat de infracţiunile de crimă organizată şi bancrută frauduloasă. În perioada 2000-2004 Haissam era cunoscut ca un apropiat al unor lideri PSD printre care Viorel Hrebenciuc, fostul prefect al Capitalei Gabriel Oprea, fostul preşedinte APAPS Ovidiu Muşetescu, dar şi senatorul Ion Vasile, tatăl jurnalistei Marie Jeanne. De altfel, sirianul a fost membru al PSD Bucureşti şi a făcut parte din unele delegaţii oficiale ale fostului preşedintele Ion Iliescu.
Ţi-a plăcut articolul? DOSARELE LUI HAYSSAM
Miercuri, 19 Iulie 2006 15:16
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- HAYSSAM, DAT ÎN URMĂRIRE GENERALĂ
Miercuri, 19 Iulie 2006 14:38 - HAYSSAM NU A FOST MONITORIZAT
Joi, 20 Iulie 2006 14:00 - IPOTEZA FOSTULUI PREŞEDINTE
Joi, 20 Iulie 2006 23:03 - DISPARIŢIA LUI HAYSSAM
Vineri, 21 Iulie 2006 03:53 - DECIZIE PREZIDENŢIALĂ
Vineri, 21 Iulie 2006 10:55 - ÎN CAZUL DISPARIŢIEI LUI OMAR
Vineri, 21 Iulie 2006 12:11 - CĂUTAREA LUI HAYSSAM CONTINUĂ
Vineri, 21 Iulie 2006 18:11 - CONTROVERSE MEDICALE
Vineri, 21 Iulie 2006 18:01 - FUGA LUI OMAR
Vineri, 21 Iulie 2006 21:05 - FUGA LUI OMAR
Sambata, 22 Iulie 2006 09:47
Comentariile cititorilor
9. oblio
Duminica, 30 Iulie 2006 11:34
| Raspunde la comentariu
8. ovidiu
Duminica, 23 Iulie 2006 10:28
7. M.Ilie
Duminica, 23 Iulie 2006 08:53


6. Florin T
Sambata, 22 Iulie 2006 22:53
5. Marcus Aurelius
Sambata, 22 Iulie 2006 14:28
4. Cursaru Daniela
Sambata, 22 Iulie 2006 01:52
3. Soreanu Daniela
Vineri, 21 Iulie 2006 08:26
2. Mihaela
Joi, 20 Iulie 2006 14:20
1. Soreanu Daniela
Miercuri, 19 Iulie 2006 20:10
|
Cele mai CITITE din Contexte
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Şoferul unui Ferrari care a omorât un tânăr la Timişoara ar putea fi eliberat pe cauţiune
Astazi, ora 05:31Procurorii timişoreni au atacat cu recurs, miercuri, hotărârea magistraţilor de la Judecătoria Timişoara potrivit cărora Iosif Cocoană, şoferul autoturismului Ferrari care a accidentat mortal un tânăr, poate fi eliberat pe...
- Curtea Constituţională: Majorarea salariilor dascălilor cu 50%, pensia la categoria I-II şi legea Curţii de Conturi, toate sunt constituţionale
- Senatorul Sergiu Nicolaescu a fost implicat într-un accident auto
- Navigarea pe net stimulează creierul mai mult decât cititul unei cărţi
- Maşinile cu mai mult de trei pasageri vor avea prioritate în traficul bucureştean
- Legea mamelor a fost adoptată miercuri de Camera Deputaţilor
- Mihaela Rădulescu a confirmat relaţia cu Dani Oţil
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
3.000 de copii au fost abuzaţi în primele trei luni ale anului
Astazi, ora 07:44Potrivit ultimelor statistici ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, aproape 3.000 de copii au fost abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi în primele trei luni ale acestui an. Asta în condiţiile în care...
- Pompierii din Petrila dau 10% din salariu pentru utilajul din dotare
- Un şofer de 19 ani a fost surprins în judeţul Vrancea cu 117 Km/h
- În satul Izvor, judeţul Mehedinţi, poliţiştii au descoperit un făt mort
- Corina Creţu: Criză, cuvântul de ordine la Summitul UE
- Cătălin Tolontan: Hagi: "Nu de Hagi avem nevoie!"
- Adrian Năstase: Sistemul de pensii pentru agricultori - noi detalii
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 24 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 16.10 | 17.10 |
| Timişoara | 23 °C | 25 °C |
| Arad | 23 °C | 23 °C |
| Bacău | 22 °C | 18 °C |
| Braşov | 19 °C | 23 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 22 °C |
| Constanţa | 22 °C | 15 °C |
| . | ||
Curs valutar
| 1 EUR | 3.7869 RON |
| 1 USD | 2.7822 RON |
| 1 GBP | 4.8719 RON |
| 1 CHF | 2.4481 RON |
| 100 HUF | 1.4357 RON |
| 100 JPY | 2.7506 RON |
| 1 BGN | 1.9362 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










