Scotland Yard este din nou într-o situaţie jenantă! Cotidianul The Guardian scrie că un poliţist britanic a pierdut un rucsac în care se aflau dosare antiteroriste. Acestea conţineau detalii despre proiectele unor atentate cu bombă, precum şi numele unor persoane aflate sub supraveghere.

Rucsacul ar fi fost pierdut recent în sud-estul Londrei, iar secţia antiteroristă a Scotland Yard încearcă acum să recupereze documentele. Drept pedeapsă pentru greşeala făcută, poliţistul uituc a fost mutat la altă secţie, dar nu a fost dat afară.

Scotland Yard a confirmat că a început o anchetă internă pentru stabilirea circumstanţelor în care au fost pierdute documentele. Şeful poliţiei metropolitane, Ian Blair, a anunţat că tratează cu toată seriozitatea astfel de incidente şi că se încearcă revizuirea modului în care documentele sensibile sunt manevrate de poliţişti.

Pierderea documentelor secrete este un incident minor faţă de acuzaţiile care i se aduc acum poliţiei metropolitane. Tot cotidianul The Guardian a publicat sâmbătă faptul că ofiţerii Scotland Yard au fost avertizaţi, încă de acum trei ani, în privinţa a doi dintre atacatorii din 7 iulie 2005.

Un bărbat care îi cunoştea pe Mohammad Sidique Khan şi Shehzad Tanweer a precizat că a contactat poliţia pentru a le spune despre materialele anti-occidentale pe care le produceau cei doi, dar că nu a fost luată nici o măsură.

El susţine că a fost sfătuit să depună probele la secţia din West Yorkshire, ceea ce a şi făcut. Bărbatul susţine că nu a mai fost contactat în legătură cu faptele semnalate decât după atacurile sângeroase din 7 iulie. La toate acestea se adaugă faptul că CIA a avertizat în 2003 guvernul britanic despre pericolul reprezentat de unul dintre autorii atentatelor sinucigaşe care au lovit Londra anul trecut.