Senatorul PSD, Doru Ioan Tărăcilă va ocupa interimar funcţia de
preşedinte al Senatului, după demisia lui Nicolae Văcăroiu depusă miercuri în Biroul Permanent al Camerei superioare.
"Domnul preşedinte Nicolae Văcăroiu pentru că este preşedinte până luni când îşi va
înainta demisia în plenul Senatului, mi-a delegat atribuţia
exerciţiului domniei sale până la numirea legală de către Senat al unui
alt preşedinte", a declarat, miercuri Doru Ioan Tărăcilă, la finalul
şedinţei Biroului Permanent.
Tărăcilă a precizat că nu s-a stabilit un termen limită pentru încheierea interimatului, deşi, potrivit acestuia, s-a decis iniţial să se pună ca termen ziua de marţi, 21 octombrie, dar au renunţat pentru a nu crea o problemă funcţionării Senatului, în cazul în care săptămâna viitoare nu ar fi prezenţi destul senatori, pentru a putea avea cvorum necesar alegerii unui nou preşedinte al Senatului.
Iniţial, problema preşedinţiei Senatului ar fi trebuit discutată de grupul PSD din Senat în cursul acestei zile, însă Mircea Geoană a reuşit să amâne dezbaterea acestui subiect până luni, la şedinţa partidului.Sursele citate spun că doi dintre cei trei doritori ai acestui post, Doru Ioan Tărăcilă şi Şerban Nicolae, ar fi vrut ca subiectul înlocuitorului lui Văcăroiu să fie tranşat cât mai repede şi în Senat, nu în BPN, unde Ilie Sârbu are mai mulţi susţinători printre vicepreşedinţi decât cei doi.
Ion Iliescu a încercat să se ţină
deoparte de această dispută şi a anunţat de marţi că nu va veni la
Senat miercuri pentru a nu da impresia că se implică în bătălia pe
funcţii. Iliescu a fost însă sunat marţi seară de Mircea Geoană şi a
acceptat ca problema viitorului preşedinte al Senatului să nu fie
rezolvată în grabă, de senatori, şi ca liderii partidului să fie
consultaţi luni la BPN.
La această şedinţă, este probabil să se dea o recomandare senatorilor
să-l susţină pe Sârbu, însă recomandarea nu va exclude posibilitatea
depunerii şi a altor candidaturi. Ilie Sârbu ar fi chiar avantajat să
se încrie încă doi în cursă pentru că lupta s-ar muta între
susţinătorii lui Văcăroiu, care îl vor pe Tărăcilă, şi ai lui Iliescu,
care îl vor pe Nicolae.
Sursele citate mai spun însă, că pe diverse canale, inclusiv prin
intermediul lui Viorel Hrebenciuc, Mircea Geoană le-ar fi sugerat
senatorilor să respecte linia BPN şi să-l aleagă pe Sârbu, şi că, în
caz contrar, ar putea răspunde pentru indisciplină cu locuri mai puţin
eligibile în colegii.
Văcăroiu şi Iliescu, cărora unii senatori li s-ar
fi plâns de aceste "atenţionări" pregătesc o strategie de răspuns,
adică să impună ca votul din grup să fie secret.
În ultimele două zile, mai mulţi lideri ai PSD şi-au exprimat
susţinerea pentru Ilie Sârbu. Miron Mitrea, şeful de campanie al PSD, a
declarat, miercuri, la Târgu Mureş, că cel mai potrivit înlocuitor al
lui Nicolae Văcăroiu la preşedinţia Senatului ar fi Ilie Sârbu.
Şi liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi, la Iaşi că Ilie Sârbu ar întruni sprijinul majoritar al social-democraţilor din conducerea formaţiunii pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Senatului.
Nicolae Văcăroiu şi-a depus, miercuri, demisia din funcţia de
preşedinte al Senatului urmând să o anunţe luni în plen, au declarat
pentru NewsIn surse din conducerea Senatului.
Nicolae Văcăroiu va deţine un mandat de 9 ani de preşedinte al Curţii
de Conturi, după ce a fost validat de plenul reunit al celor două
Camere ale Parlamentului cu 305 voturi pentru şi 2 împotrivă.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M