Foto: Uefa
Fernando Bellushi s-a transferat la Olympiacos. Dorit în vară de Steaua, argentinianul a ajuns în cele din urmă la echipa greacă. Site-ul UEFA a anunţat, marţi, că mijlocaşul lui River Plate a semnat un contract pe patru ani jumătate cu echipa greacă, care a plătit celor de la River Plate suma de 6,5 milioane de euro. "Sunt fericit că negocierile s-au încheiat. Visul oricărui jucător argentinian este să joace în Europa", a declarat Belluschi.

Mijlocaşul de 24 de ani a reuşit 13 goluri în 48 de partide jucate pentru River, iar recent a fost selecţionat de două ori în naţionala "pumelor". Prima apariţie a lui Bellushi în tricoul lui Olympiacos va fi cel mai probabil în şaisprezecimile Ligii Campionilor, împotriva celor de la Chelsea.

În vară, Realitatea Tv a prezentat faxul Stelei adresat celor de la River, în care preşedintele Argăseală exprima interesul grupării roş-albastre pentru mijlocaşul argentinian, iar publicaţia Clarin nota că singura ofertă concretă sosită pe adresa lui River pentru Bellushi aparţinea Stelei.

Negocierile au picat din cauza sumei mari cerute de River, care l-a cotat pe Bellushi la 16 milioane de euro. Gigi Becali nu era dispus să ofere mai mult de 7 milioane de dolari, iar după ce a văzut o casetă cu argentinianul, patronul din Ghencea a scăzut oferta pentru Belluschi la 5 milioane de dolari.