Antrenorul lui FC Argeş, Dorinel Munteanu, a spus că îşi doreşte să ajungă la o înţelegere cu oficialii lui CFR Cluj, echipa la care a activat ultima oară, şi în perioada de transferuri din iarnă să poată semna şi un contract de jucător cu piteştenii.

"Dacă ajungem la o înţelegere, poate mă transfer ca jucător la FC Argeş, în perioada de minimercato. E posibil să mă înţeleg cu cei de la CFR Cluj. De altfel, de curând am vorbit şi cu domnul Mureşan (n.r. preşedintele lui CFR Cluj)", a spus Dorinel Munteanu.

Tehnicianul lui FC Argeş a mai afirmat că foarte des primeşte propuneri de la diverşi agenţi de jucători: "În fiecare zi mi se propun câte 50 de jucători pentru FC Argeş. M-am întâlnit inclusiv cu Adrian Ilie, dar nu am stabilit încă nimic concret". Munteanu a mai precizat că îi place foarte mult jucătorul lui FC Vaslui, Marius Croitoru, pe care l-a dorit şi când era la CFR Cluj, dar nu ştie dacă poate fi adus în Trivale.

Referitor la partida cu Pandurii, din etapa a 17-a a Ligii I, antrenorul lui FC Argeş a declarat: "Nu mă sperie faptul că nu voi putea conta pe şapte jucători importanţi, în acest meci, pentru că ceilalţi jucători au şansa lor. Vom întâlni o echipă bună, cu un antrenor (n.r. Eugen Neagoe) tânăr, care a avut rezultate. Acest lucru ar trebui să îi determine pe conducătorii cluburilor să acorde mai multe şanse tehnicienilor de acest fel".