Veşti proaste pentru selecţionerul Răzvan Lucescu din Italia. Fundaşul Dorin Goian a suferit o accidentare care îl va ţine departe de gazon pentru două luni şi în aceste condiţii este puţin probabil ca jucătorul de la Palermo să prindă lotul României la meciurile cu Bosnia Herţegovina şi Luxemburg, programate la sfârşitul lunii martie, în preliminariile Euro 2012.
Vineri, Goian a fost supus unui nou control medical, care a scos la iveală o leziune musculară gravă, care nu a putut fi identificată până acum din cauza unui hematom care o masca. Astfel, diagnosticul pus de medici lui Dorin Goian este leziune de gradul trei a flexorului de la gamba stângă, iar perioada de indisponibilitate va fi de cel puţin 60 de zile, informează www.ilpalermocalcio.it.
Prin urmare, este puţin probabil ca Dorin Goian să poată fi convocat de selecţionerul României, Răzvan Lucescu, pentru meciurile cu Bosnia Herţegovina (26 martie) şi Luxemburg (29 martie), din grupa D a preliminariilor Euro 2012.
Potrivit presei internaţionale, Dorin Goian, care a ratat şi startul calificărilor la Campionatul European, tot din motive medicale, se afla în atenţia grupării engleze Blackburn Rovers.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M