Iniţiativa intenţionează să vină în ajutorul Programului Orion, prin care se doreşte trimiterea astronauţilor pe Lună până în 2020. Urina va ajuta inginerii care lucrează la proiectarea noilor toalete spaţiale.
"Donaţiile vor fi tratate cu o substanţă chimică care este capabilă să păstreze particulele solide din lichid pentru a nu înfunda instalaţiile în conditii de gravitaţie redusă” a declarat Leo Makowski, purtător de cuvânt pentru Hamilton Sundstrand, un contractor însărcinat cu proiectul toaletei.
"Acesta este un test preliminar pentru a vedea dacă substanţa chimică funcţionează la fel ca în spaţiu, pe naveta spaţială” a afirmat Makowski pentru Discovery.
Urina sistetică este dificil de produs, prin urmare NASA este nevoită să recurgă la donaţii. Cu toate acestea, donatorii trebuie să îndeplinească câteva condiţii simple înainte: urina nu trebuie să fie mai veche de o oră iar cei care intenţionează să-şi ofere „serviciile” nu trebuie să se hidrateze excesiv înainte. NASA îi asigură pe potenţialii donatori că vor rămâne anonimi.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M