Preşedintele provinciei Kosovo, Ibrahim Rugova, a încetat din viaţă în cursul zilei de sâmbătă, informează un oficial din cadrul preşedinţiei.
În vârstă de 61 de ani, Ibrahim Rugova a fost diagnosticat cu cancer pulmonar în luna septembrie a anului trecut şi urma un tratament la reşedinţa sa din Priştina.
Preşedintele Ibrahim Rugova, icoană a etnicilor albanezi în lupta pentru independenţa provinciei Kosovo, a încetat din viaţă din cauza cancerului de care suferea.
Mii de albanezi vin la Priştina pentru a-i aduce un ultim omagiu preşedintelui Ibrahim Rugova. Liderul provinciei Kosovo va fi înmormântat miercuri.
Provincia Kosovo a rămas fără preşedinte tocmai într-un moment istoric crucial, înainte de începerea negocierilor privind viitorul său, viitor care va însemna independenţă sau doar autonomie.
Ibrahim Rugova nu şi-a desemnat niciodată un succesor. În acest moment, interimatul este asigurat de parlamentarul Nexhat Daci, iar în termen de 3 luni Parlamentul trebuie să aleagă un nou preşedinte.
După dispariţia lui Rugova, Kosovo este în doliu. Liderii lumii, de la Berlin, Paris, Belgrad şi Washington şi-au transmis condoleanţele.
Moartea sa s-a produs cu numai câteva zile înainte ca Naţiunile Unite să lanseze negocierile privind statutul provinciei Kosovo. De altfel, un trimis special al ONU a anunţat că discuţiile au fost amânate pe termen nelimitat în urma decesului preşedintelui Ibrahim Rugova.
Serbia a exclus, însă, acordarea independenţei susţinând că provincia Kosovo este o parte din Serbia, este leagănul culturii şi istoriei lor, iar decizia finală trebuie să apere integritatea teritorială a acestui stat.
Albanezii, în proporţie de peste 90 la sută în Kosovo, insistă asupra acordării independenţei. Comunitatea internaţională a respins orice împărţire sau alipire a provinciei Kosovo la o altă ţară.
De facto, parte din Serbia, Kosovo a fost condusă de ONU din 1999 când forţele armate ale Organizaţiei i-au alungat pe sârbii acuzaţi de atrocităţi contra rebelilor separatişti.
Ibrahim Rugova nu are succesori clari în fruntea formaţiunii sale Liga democrată din Kosovo şi nu se ştie cine îl va înlocui în cadrul negocierilor privind statutul provinciei.
Profesorul de literatură, şcolit la Sorbona, a fost arhitectul unei decade de rezistenţă la domniaţia sârbă din 1989 când fostul lider Slobodan Milosevici i-a luat autonomia provinciei.
În timpul preşedinţiei, Ibrahim Rugova a fost vizat de două tentative de asasinat. Ultima a avut loc în martie anul trecut. Convoiul preşedintelui provinciei Kosovo a fost vizat atunci de o bombă ascunsă într-o pubelă.
Aboneaza-te la newsletter:
DOLIU ÎN KOSOVO
Sambata, 21 Ianuarie 2006 14:08
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
-
FINAL DE MISIUNE
Joi, 01 Iunie 2006 20:51
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Petrolul din zona arctică este suficient întregii planete timp de trei ani, potrivit estimărilor SUA
Astazi, ora 14:15Zona arctică ar adăposti rezerve neexplorate de petrol de aproximativ 90 de miliarde de barili, suficiente pentru întreaga omenire pentru trei ani, potrivit unor noi estimări ale agenţiei guvernamentale americane pentru cercetări...
Marea Britanie: O femeie care şi-a ajutat soţul să îşi însceneze moartea, condamnată pentru fraudă
Astazi, ora 14:03O femeie din Marea Britanie care şi-a ajutat soţul să-şi însceneze moartea pentru a încasa banii de asigurare a fost condamnată la şase ani şi jumătate de închisoare.
Un pilot indonezian a fost condamnat la închisoare pe viaţă
Astazi, ora 13:45Pilotul unei companii din Indonezia a fost condamnat la închisoare pe viaţă fiind găsit vinovat de neglijenţă şi provocarea unui accident aviatic.
Tone de petrol au ajuns în apele fluviului Mississippi
Astazi, ora 13:42Tone de petrol au ajuns în apele fluviului Mississippi, în zona oraşului New Orleans, după ce un vas-cisternă şi o barjă s-au ciocnit. Sute de oameni încearcă acum să cureţe pata de petrol care se întinde pe mai multe sute de...
O baterie de rachete sol-aer amplasată lângă Stadionul Olimpic de la Beijing, obiectiv turistic
Astazi, ora 10:22O baterie de rachete sol-aer care a fost instalată în apropierea Stadionului Olimpic de la Beijing provoacă uimirea localnicilor şi turiştilor, cu două săptămâni înainte de deschiderea evenimentului.
Cele mai CITITE din Externe
- Trei turişti au murit electrocutaţi la un hotel din Antalya (1274)
- CE a suspendat Bulgariei fonduri de 500 milioane de euro din cauza corupţiei (651)
- O baterie de rachete sol-aer amplasată lângă Stadionul Olimpic de la Beijing, obiectiv turistic (493)
- Cuba refuză să dea explicaţii în legătură cu bombardierele strategice ruse (412)
- Columbia: O tribună cu spectatori s-a prăbuşit în timpul unei coride - VIDEO (400)
Cele mai VOTATE din Externe
- Incendiu, în apropierea unei tabere de nomazi din Roma (3,76/5)
- CE a suspendat Bulgariei fonduri de 500 milioane de euro din cauza corupţiei (3,04/5)
- Columbia: O tribună cu spectatori s-a prăbuşit în timpul unei coride - VIDEO (1,96/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Incendiu, în apropierea unei tabere de nomazi din Roma (4)
- Japonia: 90 de oameni au fost răniţi în urma unui seism produs în nordul ţării (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini
Astazi, ora 13:31Dan Voiculescu a susţinut, la audierile CNSAS din iunie-iulie 2006, că dădea informaţii despre cetăţeni străini, fiind "obligat să câştige o pâine", se arată în documentele depuse la Tribunalul Bucureşti, instanţă ce va...
- Ploi torenţiale şi inundaţii în mai multe judeţe
- Traian Băsescu, fără comentarii publice după şedinţa CSM pe tema raportului Comisiei Europene pe justiţie
- Tribunalul Bucureşti discută azi contestaţia procurorilor la decizia de eliberarea condiţionată a lui Nuţu Cămătaru
- Chiriaşii din casele naţionalizate au pichetat Palatul Cotroceni
- Un astronaut de pe Apollo 14 susţine că extratereştrii i-au contactat pe oameni în mai multe rânduri, însă guvernele au ascuns acest lucru
- Italienii plătesc un euro pentru a vedea moartea în direct. VEZI VIDEO!
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Dieta vegetariană scade fertilitatea bărbatului
- Mihai Bobe, liderul tineretului PD-L Constanţa: Elena Udrea nu are nici o legătură cu politica
- Dragomir: "Lupescu şi Prunea au încercat să influenţeze decizia lui Florea în cazul 'Valiza'"
- Petrolul din zona arctică este suficient întregii planete timp de trei ani, potrivit estimărilor SUA
- Marea Britanie: O femeie care şi-a ajutat soţul să îşi însceneze moartea, condamnată pentru fraudă
- Brad Pitt îi ameninţă cu justiţia pe paparazzi pentru pozele făcute Angelinei şi copiilor
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Mai mult noros
| mai multe
| Romania | 25.07 | 26.07 |
| Timişoara | 23 °C | 26 °C |
| Arad | 24 °C | 23 °C |
| Bacău | 26 °C | 26 °C |
| Braşov | 20 °C | 24 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 28 °C |
| Constanţa | 27 °C | 27 °C |
| Europa | 25.07 | |
| Atena | 31 °C | |
| Berlin | 30 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 22 °C | |
| Madrid | 34 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 26 °C | |
| Paris | 27 °C | |
| Roma | 31 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.5721 RON |
| 1 USD | 2.2769 RON |
| 1 GBP | 4.528 RON |
| 1 CHF | 2.1959 RON |
| 100 HUF | 1.5386 RON |
| 100 JPY | 2.1152 RON |
| 1 BGN | 1.8264 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







