Fotbalul maghiar este din nou în doliu. La nici doi ani după decesul pe teren al lui Mikloş Feher, un alt fotbalist din Ungaria a încetat din viaţă.

Colegul lui Bogdan Andone de la Apollon Limassol, Gabor Zavadszky, a fost găsit mort în apartamentul său chiar înaintea unui meci din campionatul Ciprului.

În acest moment, nu se ştie exact cauza morţii lui Gabor Zavadszky. După primele investigaţii făcute de către medici, se pare că este vorba de embolie pulmonară. Moartea lui i-a luat pe toţi prin surprindere cu atât mai mult cu cât el se antrenase normal în ultimele zile. Din această cauză, partida de campionat programată sâmbătă a fost amânată.