Doina Cornea: Românii nu au nicio şansă de izbăvire dacă nu-şi cinstesc valorile, eroii şi martirii

Din ce în ce mai des, românii aleg forme extreme de protest faţă de situaţia actuală din ţară sau faţă de conducătorii României. Credeţi că situaţia României a ajuns dramatică, de natură să ducă la astfel de gesturi sau acestea sunt cazuri izolate?

Mă simt datoare să dau unele explicaţii suplimentare la mesajul meu către Domnul Adrian Sobaru pentru a nu lăsa loc unor confuzii în rândul telespectatorilor, mai ales al celor foarte tineri. Pentru mine viaţa este un miracol care nu ne aparţine. Această viaţă, aşa cum ne este dată, trebuie să ne-o asumăm. Oricât de dureroasă ni s-ar părea, suferinţa are o funcţie formativă (model: Papa Ioan Paul al doilea). Mă refer aici în mod deosebit la tinerii care, tot mai des, recurg la gesturi extreme. Dacă curmăm viaţa înainte de vreme plecăm din această lume ca fiinţe incomplet dezvoltate, neterminate. Dus la capăt, fără droguri şi alte paleative, fiecare destin, oricât de umil ar părea, ne oferă o lecţie de eroism. În culpă sunt cei ce nu ştiu să vadă.

Încerc acum să dau explicaţii suplimentare la ceea ce am reţinut din atitudinea lui Mahatma Gandhi. Cauza pe care o sustinea Gandhi era 100% dreaptă – condiţie absolut necesară: Gandhi apăra bunurile vitale (şi nicidecum personale) ale oamenilor locului – printre altele sarea – împotriva ocupanţilor englezi. Viceregele şi totodată Guvernatorul Indiei era fratele Regelui Marii Britanii, format în Casa Regală engleză, era o persoană cultivată şi sensibilă care a cedat până la urmă în faţa suferinţelor unei naţiuni întregi al cărei reprezentant era Gandhi.

Concluzie: nu se face greva foamei de protest decât împotriva unor persoane la a căror iubire se poate apela şi numai de pe poziţii de adevăr şi dreptate absolute. Altfel greva foamei trebuie să rămână doar un act sacrificial limitat, un fel de meditaţie, de rugăciune, de solidaritate, chiar de iubire faţă de Dumnezeu şi semeni.

Am preţuit în mod deosebit în gesturile Domnului Adrian Sobaru lipsa de ură (ahimsa) dusă până la capăt şi fermitatea şi consecvenţa nealterate până la ultimul cuvânt. În sensul acesta este un model.


Pot astfel de gesturi să mişte lucrurile in România? Sunt cazurile Sobaru, Anghel sau Morjan simboluri pentru România?

Nu pot. Pentru că nu mai prea există oameni de calitatea celor implicaţi în cazul Gandhi, la a căror iubire să se poată apela.


Este situaţia actuală a României comparabilă cu cea dinainte de 1989? Dacă vă gândiţi la condiţia cetăţeanului, e o situaţie mai bună sau mai proastă?

Se pot stabili analogii între două situaţii istorice dar niciodată ele nu se aseamănă pe deplin. O situaţie mai bună e, de exemplu, faptul că Dumneavoastră astăzi puteţi să-mi puneţi întrebări la care eu pot să vă răspund.


Cum l-ati descrie pe domnul Traian Băsescu? Ce repros şi ce laudă i-aţi aduce?

Unul dintre reproşuri este referitor la şovăiala pe care a avut-o în condamnarea comunismului. Cu aproximativ o jumătate de an înainte de-a o face i-am scris despre necesitatea condamnării regimului communist semnalându-i nedreptatea care i s-a adus Bisericii Greco-Catolice, participantă activă la actul Marii Uniri. I-am dat detalii precise în legătură cu exterminarea fruntaşilor acestei Biserici samavolnic desfiinţate, celulele în care au murit Episcopii noştri greco-catolici în închisorile din Sighet, Gherla şi alte locuri de surghiun. De asemenea l-am rugat ca pentru martirii adevăraţi ai Bisericii Ortodoxe să solicite informaţii de la Preasfinţitul Bartolomeu Anania (de exemplu despre urmaşul Patriarhului Miron Cristea, care e trecut şi azi sub tăcere şi despre Episcopii ortodocşi persecutaţi pe care îî pomeneşte Iuliu Hosu în memoriile sale).

Un al doilea reproş este faptul că a distrus toate legăturile politice benigne care s-au format în aceşti ani.

Între puţinele lucruri bune care merită laudă este apropierea de fraţii noştri din Basarabia.

În ce sau in cine să-şi caute românii speranţa? Şi ce-i sfătuiţi ca să-şi păstreze această speranţă?

În Dumnezeu… şi în cultivarea propriei lor rezistenţe atât de necesare în condiţiile istorice ale omenirii dintotdeauna. Cu căt învăţăm să rezistăm mai mult relelor din jurul nostru cu atât ne formăm mai mult puterea de rezistenţă şi demnitatea.

Care este reproşul major pe care puteţi să-l aduceţi actualei clase politice şi mai ales conducătorilor României? Cum a evoluat clasa politică românească în ultimii 20 de ani? Spre bine sau spre rău?

Suntem şi noi, cetăţenii, în mare măsură vinovaţi pentru că alegem să ne conducă oamenii cei mai nedemni, atât din punct de vedere politic cât şi religios. [Îl marginalizăm, de pildă, pe ÎPS Nicolae Corneanu, devenit un păstor adevărat, şi îl promovăm pe ÎPS Andrei Andreicuţ înainte ca acesta din urmă să dovedească totuşi că s-a schimbat. Până când poporul român nu va reînvăţa să-şi cinstească adevăratele valori, eroii şi martirii, nu va avea nicio şansă de izbăvire.

În vârstă de 82 de ani, Doina Cornea a fost o cunoscută disidentă anti-comunistă. Între anii 1982-1989 a difuzat mai multe texte la Radio Europa Liberă, a răspândit manifeste de solidaritate cu muncitorii de la Braşov, în 1987, a fost bătută, anchetată, arestată, ameninţată de Securitate.