Turiştii nu ştiau exact locul în care se află. După patru ore, salvamontiştii au reuşit să-i coboare pe tineri, teferi, în staţiune.
Tinerii au plecat vineri seară din Azuga spre Cabana Diham, unde aveau o rezervare. S-au rătăcit însă într-o zonă cu risc de avalanşă, în care zăpada le venea chiar şi până la brâu. Aşa că au sunat la 112.
"Am vrut să ajungem la cabana Diham şi am, ne-am pierdut prea tare şi n-am reuşit", a afirmat unul dintre tineri.
Salvamontiştii şi jandarmii montani au reuşit cu greu să ajungă la tineri. Au parcurs o parte din traseu cu ajutorul unui ATV pe şenile după care au urcat pe jos.
"Am avut în două locuri pericol de avalanşe. A plecat zăpada, dar fericire nu i-a prins. Ne-am pus şi noi viaţa în pericol", a precizat Alexandru Burtoiu, şef salvamont Azuga.
Întreaga operaţiune de salvare a durat patru ore. Tinerii au rămas în Azuga, pentru a se reface.
Doi tineri s-au rătăcit în zona Azuga, unde era pericol de avalanşe
PUBLICAT
Sâmbătă, 20 Februarie 2010 04:20
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 20 Februarie 2010 22:46
SURSA
REALITATEA TV
Misiune dificilă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a salvatorilor montani din Azuga. Ei au fost chemaţi în ajutor de doi tineri din Bucureşti care s-au aventurat pe un traseu interzis în această perioadă şi s-au rătăcit.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M