Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Doi tineri din Iaşi au ajuns la spital, după ce au consumat produse etnobotanice legale

Cei doi tineri, în vârstă de 16 ani şi respectiv 23 de ani, au ajuns la Spitalul de Urgenţe "Sf.Ioan" din Iaşi joi, după ce au consumat produse etnobotanice care nu figurează pe lista celor 36 de plante şi substanţe etnobotanice interzise prin lege în luna februarie.

Doi tineri au ajuns la spital după ce au consumat produse etnobotanice care nu figurează pe lista celor 36 de plante şi substanţe etnobotanice interzise prin lege
Doi tineri au ajuns la spital după ce au consumat produse etnobotanice care nu figurează pe lista celor 36 de plante şi substanţe etnobotanice interzise prin lege

Potrivit medicului coordonator al UPU din cadrul Spitalului "Sf.Ioan", Tudor Ciuhodaru, Agenţia Naţională Antidrog va fi sesizată pentru a face demersurile necesare la Ministerul Sănătăţii pentru identificarea şi interzicerea noilor produse etnobotanice apărute pe piaţa ieşeană. Noile produse pot fi scoase în afara legii prin ordin al ministrului Sănătăţii.

"Trebuie rapid făcute aceste lucruri, altfel ne putem aştepta la un al doilea val de intoxicaţii cu produse etnobotanice. După aprobarea legii privind interzicerea acestor substanţe, cazurile au scăzut brusc, însă acum trebuie interzise şi noile produse apărute", a declarat medicul Tudor Ciuhodaru.

Cei doi tineri care s-au prezentat la spital aveau, potrivit lui Ciuhodaru, o stare de agitaţie extremă, halucinaţii şi depersonalizare.


"Au beneficiat de suport respirator, examene toxicologice complete, terapie simptomatică şi suport psihologic. Primul dintre pacienţi (tânărul în vârstă de 23 de ani, n.r.) a mai fost în serviciul de urgenţă. Când starea clinică se va ameliora vor necesita evaluare şi continuarea terapiei la drogodependenţi. Avertizăm asupra riscurilor vitale ce decurg din consumul acestor substanţe", a mai spus dr. Ciuhodaru.

La începutul lunii aprilie, la Iaşi au început să apară noi produse etnobotanice care nu sunt incluse în lista celor 36 de plante şi substanţe interzise în luna februarie. Noile produse pot fi achiziţionate de pe Internet, dar şi din unele magazine de specialitate din municipiu care nu au fost încă închise.

Potrivit unui Ordonanţe de Urgenţă adoptate de Guvern, pe listele existente în Legea 143/2000 au fost introduse 36 de plante şi substanţe a căror cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, oferire, punere în vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărare sau deţinere fără drept se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani, respectiv de la 10 la 20 de ani pentru droguri de mare risc.
Lista poate fi actualizată prin ordin al ministrului Sănătăţii.

În 2009, peste 1.300 de persoane, majoritatea tinere, au solicitat asistenţă medicală după ce au suferit intoxicaţii grave cauzate de consumul de plante etnobotanice.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro