Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Cei doi scafandri dispăruţi în Marea Neagră au fost căutaţi cu elicopterul

Cei doi scafandri care au dispărut joi seară în Marea Neagră, în timp ce inspectau nava Medy, care s-a scufundat în urmă cu o săptămână la şase mile marine de Portul Constanţa, au fost căutaţi cu un elicopter trimis de Aerodromul de la Tuzla.

Doi scafandri au dispărut după ce au plecat să verifice epava navei Medy
Doi scafandri au dispărut după ce au plecat să verifice epava navei Medy / FOTO: REALITATEA TV

Cumnatul unuia dintre scafandrii dispăruţi a solicitat ajutorul Centrului Maritim de Coordonare şi Salvare din cadrul Autorităţii  Navale Române pentru ca zona să fie survolată de un elicopter. Reprezentanţii ANR au luat legătura cu Aerodromul de la Tuzla, care a trimis deja un elicopter şi survolează zona pe timpul zilei.

Din cauza vremii nefavorabile, căutările în apă nu au putut fi reluate vineri dimineaţă. Şeful Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), Ion Voicu, a declarat că vineri dimineaţă a încercat să reînceapă căutările cu nava Safir, dar a fost nevoit să se întoarcă deoarece vântul s-a intensificat şi nu vrea să pună în pericol viaţa scafandrilor săi.

Reprezentanţii Căpităniei Zonale Constanţa au declarat că vineri au fost emise avize de furtună pe mare cu intensificarea vântului, atenţionarea fiind valabilă până luni. În aceste condiţii, autorităţile portuare nu pot relua căutările celor doi scafandri.

Reamintim că, joi seară, Cătălin Ispas, de 27 de ani, şi Cristian Zarafu, de 33 de ani, au coborât la nava Medy, pentru a verifica tancurile de combustibil, dar nu au mai ieşit la suprafaţă. Când a văzut că cei doi scafandri stau prea mult sub apă, un coleg de-al lor a plecat să-i caute, dar nu i-a găsit.

"Acesta s-a întors, a spus că a văzut bule de aer şi că presupune că echipa stătea în palier pentru decompresie. După zece minute am trimis cel de-al doilea scafandru, s-a dus la navă, a bătut semnalele specifice de a reveni pe navă, a spus că a văzut din nou bule cu staţionare în palier. Am aşteptat din nou, după care am fost nevoit să apelez ISU", a declarat, joi seară, Jorj Unciuleanu, şeful firmei partide scafandri.

În jurul orei 19.00, s-a dat alarma la 112 şi pe frecvenţele radio de urgenţă ale marinei. Echipele de salvare nu au putut, însă, să intre să-i caute din cauză că marea era foarte agitată.

"Imediat am luat o navă, toata trupa mea de scafandri. În jurul orei 19.00 am ajuns cu nava Opal. Marea era foarte foarte agitată. Am dispus întoarcerea navei deoarece era imposibilă găsirea scafandrilor", a declarat Ion Voicu, director ARSVOM.

Cei doi scafandri dispăruţi sunt un plutonier din cadrul ISU Dobrogea şi un fost angajat al Agenţiei de Salvare din Constanţa.

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro