În următoarea săptămână, cei doi jandarmi au cucerit, pe rând, vârful Chapaev (6100 m) şi vârful Khan Tengri (7010 m), unde s-a realizat aclimatizarea prin escaladarea vârfului Karlytau Peak (5450 m), Beayacol Peak (5791 m) şi Kazakhstan Peak cu înălţimea 5761 m.
"În data de 29 iulie, Vintilă şi Moja au coborât în prima tabără de la 4900 m de pe gheţarul North Inylchek şi au pregătit materialele şi tehnica de ascensiune, iar în data de 31 iulie 2008 au urcat până la 6400 m", a precizat pentru NewsIn căpitanul Mihail Velcea, de la Compartimentul Relaţii publice din cadrul Centrului de Pregătire Montană al Jandarmeriei Române din Sinaia.
"Prognoza meteo a fost favorabilă, astfel că în data de 1 august au început ascensiunea, iar a doua zi au înfipt steagul izbândei la 7010 m, pe cel mai înalt vârf din Tian Shan – Khan Tengri", a mai spus Velcea.
Jandarmii montani din Sinaia au fost întâmpinaţi sâmbătă, la întoarcerea în ţară, de Prinţul Paul de România, cel care a sposorizat o parte din expediţie, şi de comandantul Centrului Montan Sinaia, colonel dr. Dumitru Chiriţă.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M