Potrivit deciziei Tribunalului Constanţa, poliţiştii de frontieră Daniel Şucurei şi Laurenţiu Chiru au primit pedepse de un an şi opt luni, respectiv un an de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.
Potrivit rechizitoriului, pe 13 august 2007, o persoană care se întorcea din Bulgaria a reclamat că un poliţist de frontieră i-ar fi cerut bani la punctul de frontieră Negru Vodă. Bărbatul cumpărase aproape 1.000 de kg de pepeni pe care voia să îi vândă în România, iar la trecerea prin punctul de frontieră un poliţist i-ar fi cerut o sumă de bani pentru a-l lăsa să treacă cu marfa. Pe 23 august, bărbatul a făcut un nou drum în Bulgaria cu acelaşi scop, dar sub supravegherea ofiţerilor de la Direcţia Generală Anticorupţie.
La întoarcerea în România, el ar fi fost oprit de agenţii şefi adjuncţi Daniel Şucurei şi Laurenţiu Chiru, care îşi desfăşurau activitatea la punctul de frontieră Negru Vodă şi care i-au spus bărbatului că nu are voie să introducă în ţară legume sau fructe cumpărate din Bulgaria. Anchetatorii spun că unul dintre poliţişti a pretins 100 de lei, iar cel de-al doilea ar fi primit banii. La scurt timp, ambii poliţişti au fost prinşi în flagrant.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M