Doi cheflii au distrus un refugiu dintr-o staţie de tramvai şi au răsturnat o maşină în cartierul Drumul Taberei din Bucureşti. Au scăpat teferi după aventura lor, însă, de beţi ce erau nici măcar nu au realizat ce li s-a întâmplat. "Cine conducea maşina" a fost o întrebare grea pentru amândoi.
Ambii au fost testaţi cu etilotestul. L-au dat peste cap, la fel ca şi pe maşină. Unul dintre ei avea alcoolemia de două ori mai mare decât permite legea. Celălalt, de trei ori mai mare. "Ambele persoane au fost testate cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost de 0,97 la conducătorul auto care ar fi condus autoturismul şi 1,17 la ocupant", a spus agentul şef de la Brigada de Poliţie Rutieră, Constantin Matei.
Poliţiştii au spus că marele noroc al chefliilor a fost că nu au circulat cu viteză mare. Altfel, impactul cu parapetul refugiului de tramvai ar fi fost unul extrem de violent.
Doi petrecăreţi au răsturnat maşina în staţia de tramvai
PUBLICAT
Miercuri, 31 Martie 2010 04:37
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 3 Aprilie 2010 09:35
SURSA
REALITATEA TV
Din cauza alcoolului, cei doi nu ştiau cine a condus maşina.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M