Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Doi muncitori au murit intoxicaţi într-un canal, la Arad

Cei doi muncitori intoxicaţi efectuau reparaţii la reţeaua de apă.

Doi muncitori au murit intoxicaţi / FOTO: RTV
Doi muncitori au murit intoxicaţi / FOTO: RTV

Doi bărbaţi care lucrau, sâmbătă, în interiorul unui canal de pe o stradă din municipiul Arad au fost găsiţi morţi, iar primele ipoteze ale anchetatorilor sunt că decesul a survenit în urma unei intoxicaţii cu gaze.

Cei doi bărbaţi, cu vârste între 40 şi 50 de ani, care încă nu au fost identificaţi, au coborât în interiorul unui canal de pe strada Şiriei, unde efectuau lucrări de reparaţii la reţeaua de apă. La locul incidentului s-a deplasat şi un echipaj SMURD, care a efectuat operaţiuni de resuscitare a celor doi bărbaţi, însă aceştia nu au mai putu fi salvaţi.

Conform primelor informaţii prezentate de anchetatori, cei doi bărbaţi, care nu sunt din Arad, ar fi decedat din cauza unei intoxicări cu gaze, fiind găsiţi căzuţi în apa din canal, care era de aproximativ 50 de centimetri.

"Cauzele care au dus la decesul celor doi bărbaţi vor fi cunoscute după efectuarea necropsiei. Cercetările în acest caz sunt continuate pentru stabilirea identităţii celor doi bărbaţi şi pentru stabilirea cauzelor care au dus la decesul celor doi", a precizat inspector principal Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Poliţiei Arad.

Bărbaţii au fost găsiţi de un bărbat care trecea prin zonă şi care a solicitat ajutorul autorităţilor sunând la numărul de urgenţă 112.

Trupurile celor doi bărbaţi au fost scoase din canal de un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

În acest caz a fost sesizat şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, pentru a a se verifica dacă bărbaţii erau angajaţi ai unei firme care se ocupă cu remedierea avariilor la reţelele de apă şi dacă este vorba de un accident de muncă.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro