Doi fetuşi mumificaţi ar putea fi copiii regelui Tutankhamon
Oamenii de ştiinţă egipteni realizează teste ADN pe doi fetuşi mumificaţi găsiţi în mormântul lui Tutankhamon, pentru a descoperi dacă aceştia erau copiii băiatului rege.
Arheologul egiptean Howard Carter a descoperit fetuşii mumificaţi o dată cu mormântul faraonului, în 1922.
Cei mai mulţi oameni de ştiinţă sunt de părere că mama lor era Ankhesenamon, singura soţie cunoscută a tânărului faraon. Ankhesenamon era fiica lui Nefertiti, renumită pentru frumuseţea sa.
"Pentru prima oară vom putea identifica familia regelui Tut", a declarat Zahi Hawass, şeful Consiliului Suprem al Antichităţilor din Egipt.
Tutankhamon, născut în 1341 î.Hr., a murit la mai puţin de un deceniu după ce a preluat tronul la vârsta de opt sau nouă ani.
Faraonul a devenit renumit după ce a respins inovaţiile religioase introduse de predecesorul său Akhenaton, care a încercat să îi facă pe egipteni să îl venereze pe zeul Aton.
Familia lui Tutankhamon a fost întotdeauna învăluită de mister. Identitatea părinţilor săi nu este sigură, dar se crede că tatăl său ar fi fost faraonul Akhenaton, din cea de-a XVIII-a dinastie.
Cercetătorii au declarat că în cazul în care se dovedeşte că fetuşii nu au legătură cu Tutankhamon, aceştia ar fi putut fi plasaţi în mormântul său pentru a-i asigura o "viaţă de nou-născut" după moarte.
Testele ADN vor fi finalizate în luna decembrie.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?
Nepoata vicelui CJ Valcea retinuta pentru...
Reacţii aprige la înscrierea lui Oajdea în...
Udrea a renunţat la tocuri
Anchetă după moartea lui Dinu Damaschin
UDMR: Din aprilie, cresc salariile








Feedback

