Românii din Italia sunt din nou în atenţia autorităţilor. Doi elevi români sunt acuzaţi, alături de un coleg de-al lor italian, de tentativă de viol la Roma, potrivit ziarului Il Messaggero.

Cazul a ajuns în atenţia Tribunalului pentru Minori din Roma, după ce părinţii unei fete au depus plângere la poliţie. Concret, cei trei sunt acuzaţi că au sechestrat o elevă într-o clădire a liceului unde învăţau şi că au încercat să o violeze. Strigătele victimei au fost auzite de fratele ei, care a intervenit imediat.

Pe de altă parte, cazul Mailat se extinde: avocatul apărării vrea să îi audieze pe cei care au locuit în tabăra Tor di Quinto, împreună cu Romulus Mailat. Între timp, tabăra a fost desfiinţată, iar majoritatea celor care locuiau acolo au fost expulzaţi în România. Avocatul italian va veni în România pentru a-şi continua audierile.