Când au auzit de concedierile din Ministerul de Interne, cel mai sumbru scenariu făcut de cei doi prevedea că unul dintre ei va rămâne fără slujbă.
"Ne gândeam unul din doi. Unul stă un an în şomaj şi se mai descurcă aşa, un salariu era permanent şi ne mai plăteam datoriile, iar după un an soţul poate se descurca să trăim", a declarat Vasilica Stoica.
Oamenii au primit însă o dublă lovitură. Bărbatul care lucra ca zugrav de 15 ani, dar şi soţia lui care era femeia de serviciu a Jandarmeriei Buzău au fost concediaţi în aceeaşi zi.
"Încă nu realizăm că nu mai avem mult de stat. Deja am înţeles că astăzi la serviciu, domnul psiholog a început sa ne consilieze. Nu ne încălzeşte cu nimic. Am rămas pe drumuri. Şomeri şi cu datorii şi cu necazuri", a declarat Dănuţ Stoica.
Cei doi câştigau împreună în jur de 1.500 de lei lunar. Acum au rămas şomeri, cu rate la bănci şi cu doi copii în întreţinere.
"Mai puţin am putut să ţinem cont de situaţia socială a unor persoane, cât de calificarea strictă a unor persoane entru că a fost criteriul întreţinerii la limita de subzistenţă a unităţii", a declarat Florin Micheten, comandant IJJ Buzău.
Până de curând, Jandarmeria Buzău avea 27 de angajaţi civili. Doar şapte au mai rămas acum în unitate. Conducerea Jandarmeriei lucrează şi la lista concedierilor în rândul personalului militar.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M