Doi câini vor ajuta poliţia pentru identificarea animalelor rare
În lupta împotriva traficului de animale vii, poliţiştii de frontieră din cadrul Aeroportului din Frankfurt, au acum ajutorul de nădejde al unor câini. Antrenaţi special pentru astfel de misiuni, patrupedele şi-au demonstrat din plin abilităţile.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Aeroportului din Frankfurt, au acum ajutorul de nădejde al unor câini
Amy, un ciobănesc german şi Uno, un labrador retriever, sunt primii câini recrutaţi în cadrul unui program ce vizează stoparea traficului cu specii rare de animale.
Misiunea celor doi câini va fi cu atât mai importantă cu cât Aeroportul din Frankfurt este considerat o poartă către Uniunea Europeană, unde cererea de animale, dar şi plante rare a crescut foarte mult în ultima perioadă. Antrenarea unor patrupede pentru acest program este în schimb extrem de costisitoare.
Pentru Amy şi Uno au fost cheltuiţi peste 30.000 de dolari. Cei doi se alătură celorlalţi 30 de câini din cadrul poliţiei de frontieră, antrenaţi pentru descoperirea oricăror bagaje suspecte, de la ţigări de contrabandă până la materiale explozibile sau arme.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 














Feedback

