Cei doi au transportat cantitatea de 2.680 de kilograme de deşeuri în 28 de butoaie metalice, cu ajutorul unui autotren. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aceştia sunt angajaţi ai unei societăţi comerciale, care are ca obiect de activitate colectarea şi neutralizarea deşeurilor, având sediul în judeţul Iaşi şi punctul de lucru în localitatea Câmpulung Muscel, judeţul Argeş.
Recipientele respective au fost sigilate, fiind lăsate în custodie până la finalizarea analizelor fizico-chimice.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de poluare prin evacuare a unor deşeuri sau substanţe periculoase şi de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase, care au devenit deşeuri.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea şi tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate, precum şi a întregii activităţi infracţionale.
Cei în cauză riscă o pedeapsă privativă de libertate de la 2-7 ani, se mai arată în comunicatul Poliţiei Ilfov.
Doi bărbaţi sunt cercetaţi după ce au aruncat peste 2 tone de deşeuri periculoase în groapa Glina
PUBLICAT
Miercuri, 22 Septembrie 2010 09:53
ACTUALIZAT
Miercuri, 22 Septembrie 2010 10:00
SURSA
REALITATEA.NET
Doi bărbaţi s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinşi de poliţişti în timp ce încercau să deverseze peste 2 tone de substanţe periculoase în groapa de gunoi Glina, informează Poliţia Ilfov, printr-un comunicat remis, miercuri, agenţiei NewsIn.
Cei doi bărbaţi încercau să deverseze peste 2 tone de substanţe periculoase în groapa de gunoi Glina / FOTO: Grup RC







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M