Doi asistenţi maternali vasluieni au rămas fără atestat după ce i-au pus pe copii la munci agricole
Doi asistenţi maternali din Vaslui au rămas fără atestat după ce Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui a constatat că micuţii pe care îi aveau în îngrijire erau obligaţi să presteze munci agricole.
Vaslui: Doi asistenţi maternali sunt acuzaţi că au exploatat prin muncă doi copii.
Potrivit directorului general al DGASPC Vaslui, Ionel Armeanu
Ştefănică, în urma unei anchete s-a stabilit că cei doi copii, cu
vârste de şapte şi, respectiv, zece ani, aflaţi în asistenţă maternală
la doi soţi din comuna Ghergheşti, erau obligaţi să presteze munci
fizice dintre cele mai grele. Asistenţii maternali spun că cei mici nu făceau decât să îi ajute la treburile gospodăreşti.
"Comisia de control care s-a
deplasat la faţa locului a stabilit că este vorba despre un caz de
abuz, de exploatare prin muncă a acestor copii. Micuţii aveau palmele
pline cu bătături de la sapă. Este regretabil ceea ce s-a întâmplat şi
tocmai de aceea am luat imediat măsurile care se impun", a declarat
directorul DGASPC Vaslui, Ionel Armeanu Ştefănică. Cei doi copii au
fost daţi în îngrijire altor asistenţi maternali.
Reprezentanţii DGASPC au decis să anuleze atestatul de asistent
maternal profesionist celor doi soţi din Ghergheşti, iar copiii au fost trimişi în altă familie.
De la începutul
anului, au fost înregistrate în judeţul Vaslui zece cazuri în care
asistenţii maternali au abuzat sub diferite forme de copiii daţi în
îngrijire. Potrivit reprezentanţilor DGASPC Vaslui, copiii erau bătuţi,
exploataţi prin muncă, neglijaţi sau chiar abuzaţi sexual.
În cursul săptămânii trecute, un alt asistent maternal din Bârlad a
rămas fără atestat după ce autorităţile au constatat că băieţelul în
vârstă de doi ani pe care îl avea în îngrijire avea corpul plin de
vânătăi. Asistentul maternal a susţinut că băiatul ar fi căzut.
Copilul a fost dat în îngrijire unui alt asistent maternal.
În judeţul Vaslui sunt aproximativ 1.300 de asistenţi maternali autorizaţi.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

