Doi ani de la eliberarea jurnaliştilor răpiţi în Irak
Realitatea TV
2008-05-06 16:19:46
Cei trei jurnalişti au fost răpiţi în urmă cu 2 ani şi 2 luni
închide
Cei trei jurnalişti au fost răpiţi în urmă cu 2 ani şi 2 luni. Autorităţile române au reuşit să negocieze eliberarea lor, astfel încât pe 23 mai, Marie Jeanne, Sorin şi Ovidiu erau întâmpinaţi de rude, prieteni şi de preşedintele Traian Băsescu pe Aeroportul Otopeni.
Imediat după eliberare, justiţia română a început urmărirea penală împotriva omului de afaceri Omar Hayssam, bănuit de implicare în acest caz şi împotriva ghidului celor trei jurnalişti români, Mohamad Munaf. Arestat preventiv în acest dosar, Hayssam a fost eliberat în luna martie a anului trecut, urmând a fi judecat în stare de libertate.
Pe 19 iulie 2006, instanţa a emis un nou mandat de arestare pe numele lui, dar acesta între timp plecase din ţară. Mohamad Munaf a fost condamnat la moarte în Irak, pedeapsă care nu a fost pusă încă în aplicare. Magistraţii români încearcă în continuare să îl audieze, dar până acum nu au reuşit. După eliberarea jurnaliştilor, preşedintele Băsescu anunţa că adevărul despre răpire va fi aflat peste 50 de ani.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

