Filmul "An Inconvenient Truth", despre efectele încălzirii globale, în care apare fostul candidat la preşedinţia SUA Al Gore, este considerat favorit la Oscarul pentru Cel mai bun documentar, pentru că mesajul peliculei a impresionat celebrităţile de la Hollywood.
Filmul, despre implicarea fostului vicepreşedinte al Statelor Unite Al Gore în prevenirea fenomenului de încălzire globală, este al treilea într-un top al documentarelor cu cele mai mare încasări din toate timpurile.
"La început am crezut că facem un film despre o prezentare cu un fost politician", a spus regizorul documentarului, Davis Guggenheim. "Apoi l-am dus la Sundance şi l-am arătat şi ne-am dat seama că făcusem un film cu un star rock", a adăugat el.
Gore a spus însă că un eventual premiu Oscar va fi acordat producătorilor şi regizorului filmului, nu lui.
La rândul său, Guggenheim a spus că speră să-l convingă pe Gore să urce pe scenă în cazul în care filmul va câştiga Oscarul în această seară.
"An Inconvenient Truth" are însă contracandidaţi puternici, cu subiecte fierbinţi în SUA: două despre războiul din Irak, "Iraq in Fragments" şi "My Country, My Country", unul despre un preot romano-catolic pedofil, "Deliver Us From Evil", şi un altul despre o tabără a unei organizaţii religioase care imprimă în minţiile copiilor valorile creştine, "Jesus Camp".
Ceremonia de decernare a premiilor Oscar va avea loc duminică, la Kodak Theatre din Los Angeles.
Documentarul cu Al Gore este favorit la Oscar
Duminica, 25 Februarie 2007 05:28
| Vot: |
0
|
Sursa: NewsIn
Pe aceeasi tema
- Nominalizările Oscar 2007
Duminica, 28 Ianuarie 2007 08:52 - Nominalizaţii la Oscar au luat prânzul împreună, la Los Angeles
Marti, 06 Februarie 2007 12:39 - Noaptea Oscarurilor
Duminica, 25 Februarie 2007 06:47 - Sharon Stone, vedeta premiilor Zmeura de Aur
Duminica, 25 Februarie 2007 08:14 - Ecologistul Al Gore trage semnalul de alarmă în Congres
Joi, 22 Martie 2007 05:08 - NewsIn: Al Gore nu exclude posibilitatea unei candidaturi la preşedinţie în 2008
Vineri, 18 Mai 2007 09:24
Comentariile cititorilor
1. ROmanul
Duminica, 25 Februarie 2007 06:48
| Raspunde la comentariu


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Universitatea din Paris pierde în justiţie manuscrisele lui Cioran
Astazi, ora 06:19Justiţia franceză a decis miercuri că un lot de 37 de manuscrise ale filosofului Emil Cioran, descoperite din întâmplare de o firmă de curăţenie, aparţin patroanei acestei societăţi, şi nu Universităţii din Paris, care le...
Târgul de carte pentru copii începe, astăzi, în Capitală
Astazi, ora 07:35Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti organizează, împreună cu Centrul Step by Step pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională şi Teatrul "Ion Creangă", Târgul de carte pentru copii "MiniLibri" - ediţia 2008.
Casă de bilete pentru toate spectacolele organizate la Bucureşti, în Pasajul Universităţii
Astazi, ora 06:22În Pasajul Universităţii va fi deschisă o casă de bilete pentru toate spectacolele din Bucureşti, precum şi un centru de informare al Primăriei, a anunţat, miercuri, Sorin Oprescu.
Regia DBV Media House administrează spaţiul publicitar al grupului Realitatea-Caţavencu
Miercuri, 03 Decembrie 2008 14:57Începând cu 1 ianuarie 2009, spaţiul de publicitate al tuturor produselor grupului Realitatea-Catavencu - TV, print, radio şi indoor - va fi administrat în exclusivitate de regia DBV Media House.
Un spectacol despre tradiţiile chinezeşti va fi prezentat la ArCuB - VEZI FOTO
Miercuri, 03 Decembrie 2008 14:30Sala ArCuB va fi, pe 9 decembrie, la ora 19.30, gazda spectacolului "Legenda unui împărat şi a artei sale", ce are ca temă tradiţiile chinezeşti. La spectacol vor fi puse în scenă legende cu împăraţi, eroi şi înţelepţi...
Cele mai CITITE din Cultură & media
- Artur Silvestri a încetat din viaţă (1181)
- Casă de bilete pentru toate spectacolele organizate la Bucureşti, în Pasajul Universităţii (989)
- Anca Parghel s-a internat într-o clinică naturistă din Belgrad (782)
- Concert de colinde la Sala Radio, dedicat Zilei Internaţionale a Cântului Coral (469)
- Universitatea din Paris pierde în justiţie manuscrisele lui Cioran (403)
Cele mai VOTATE din Cultură & media
- Anca Parghel s-a internat într-o clinică naturistă din Belgrad (3,72/5)
- Artur Silvestri a încetat din viaţă (3,68/5)
- Târgul de carte pentru copii începe, astăzi, în Capitală (1,4/5)
- Casă de bilete pentru toate spectacolele organizate la Bucureşti, în Pasajul Universităţii (1,2/5)
Cele mai COMENTATE din Cultură & media
- Universitatea din Paris pierde în justiţie manuscrisele lui Cioran (5)
- Artur Silvestri a încetat din viaţă (3)
- Casă de bilete pentru toate spectacolele organizate la Bucureşti, în Pasajul Universităţii (3)
- Un fost primar al New York-ului, invitat special la Gala Zece pentru România (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Iliescu spune că PSD are două soluţii: Guvern cu PNL sau opoziţie
- Bursa zvonurilor- Mircea Geoană avertizat: ori la guvernare, ori la judecata partidului
- Becali îl consideră vinovat pe Vanghelie pentru eşecul de la alegerile parlamentare. VEZI VIDEO
- Cea mai potrivită variantă de guvern, în opinia analiştilor economici
- Taxa de poluare pentru maşinile vechi ar putea fi majorată - VEZI VIDEO
- Luminiţele de sărbători din Bucureşti se aprind de Moş Nicolae. Vezi programul complet al evenimentelor
- Avarie în Bucureşti: De mai multe zile locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari stau în frig şi fără apă caldă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Mircea Geoană i-a cucerit pe oamenii din Dăbuleni cu aspectul fizic
- O fabrică a ars aproape în întregime în localitatea argeşeană Băiculeşti
- Sinistraţii din Săuceşti au protestat pentru că nu şi-au primit toţi banii pentru finisarea caselor
- Mihai Mălaimare: Va fi guvern PD-L - PSD
- Costin Ilie: Încă o reporteră stupidă la o televiziune românească
- Cristian Teodorescu: George Becali. Întristata spovedanie
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Sondaj
Bucureşti 15 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 04.12 | 05.12 |
| Timişoara | 16 °C | 15 °C |
| Arad | 15 °C | 14 °C |
| Bacău | 10 °C | 12 °C |
| Braşov | 13 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 11 °C | 15 °C |
| Constanţa | 15 °C | 14 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2638 USD
| 1 EUR | 3,8379 RON |
| 1 USD | 3,0368 RON |
| 1 GBP | 4,4705 RON |
| 1 CHF | 2,5131 RON |
| 100 HUF | 1,4698 RON |
| 100 JPY | 3,2673 RON |
| 1 BGN | 1,9623 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









