DOCUMENTAR: Nobelul pentru pace, cel mai expus polemicii, reflectă frământările contemporaneităţii

Nu de puţine ori, însă, regăsim printre nominalizaţii Nobelului figuri controversate sau, din contră, absenţa unor nume emblematice ale luptei pentru pace. Secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Iosif Visarionovici Stalin, a fost de două ori pe lista nominalizărilor, în 1945 şi 1948, ce-i drept, într-o perioadă în care fenomenul nazist părea răul major al secolului.  În 1939, chiar Adolf Hitler a fost una dintre propunerile Comitetului Nobel şi, coincidenţă sau nu, din 1939 până în 1943, Nobelul pentru pace nu a mai fost decernat. Dacă Stalin şi Hitler au avut o şansă la Nobel, Mahatma Gandhi a fost omis 12 ani la rând, fiind doar propus, dar niciodată laureat. La fel, printre cei care ar fi corespuns criteriilor Nobel, dar niciodată nu a primit distincţia, se numără defunctul Papă Ioan Paul al II-lea.

Premiul Nobel pentru pace, care, spre deosebire de celelalte Nobeluri, se acordă la Oslo, nu la Stockholm, a fost acordat din 1901 şi până în prezent pentru 95 de indivizi şi 20 de organizaţii, dintre care Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a fost recompensat de trei ori cu această districţie, iar Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi de două ori. Anul acesta, Comitetul de la Oslo a primit 197 de nominalizări pentru premiul Nobel pentru pace.

România are şi ea numele legat de unul dintre laureaţii premiului Nobel pentru pace. În 1986, Elie Wiesel, supravieţuitor al Holocaustului, născut la Sighet în 1928, a fost recompensat cu prestigiosul premiu pentru că a devenit "un martor în slujba adevărului şi a dreptăţii", după cum se motiva în discursul de prezentare al Comitetului Nobel, care îl consideră un "mesager al umanităţii".

Noi semnificaţii pentru pace: microfinanţe şi încălzirea globală
Într-o epocă în care dezordinea lumii nu mai poate fi pusă pe seama războaielor, lupta pentru pace şi-a modificat şi ea conţinutul. O privire aruncată peste biografiile ultimilor doi laureaţi ai Nobelului pentru pace demonstrează noua perspectivă în care se încadrează efortul pentru menţinerea păcii.

Ediţia din 2006 pare a consfinţi relevanţa măsurilor economice în ceea ce înseamnă ordinea şi pacea lumii: Nobelul pentru pace a ajuns la  Muhammad Yunus şi, în premieră, la o bancă, banca Grameen, cea care a inaugurat domeniul microfinanciar în Bangladesh. Conceptul lui Muhammad Yunus este unul simplu, acela ca banca să împrumute categoriile defavorizate care, teoretic, sunt excluse de serviciile instituţiilor financiare tradiţionale. În octombrie 1976, banca Grameen acordă primul împrumut unui grup de persoane sărace (42 de fabricanţi de mobilă din bambus), în valoare de 27 de dolari americani, bani proveniţi chiar din portofelul lui Yunus. Modelul Grameen al microcreditelor a fost implementat şi în alte ţări, cum ar fi Bolivia şi Burundi. În momentul de faţă, Banca Mondială estimează că există 7.000 de instituţii construite pe acest model, care îşi oferă serviciile la 16 milioane de persoane.

În momentul decernării premiului, Comitetul Nobel a argumentat că acest sistem economic este o "forţă eliberatoare", mai ales în ţările în care femeile luptă contra represiunii şi a condiţiilor economice precare.

Ultimul Nobel pentru pace, decernat în 2007, include modificările climatice pe lista noilor pericole care ameninţă lumea. Fostul vicepreşedinte american Albert Arnold (Al) Gore Jr. şi Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC) au împărţit premiul, ca recompensare a eforturilor de a face cunoscute schimbările climatice provocate de om şi măsurile care se impun. Documentarul lui Al Gore "Un adevăr incomod" în care vorbeşte despre consecinţele dramatice ale încălzirii planetei a primit premiul Oscar în 2007. Gore a fost recompensat şi cu un premiu Emmy pentru contribuţia sa în domeniul media (a lansat un canal TV interactiv), dar şi pentru că a atras atenţia asupra încălzirii globale.

Douăsprezece figuri feminine ale păcii

Unul dintre primii laureaţi ai Nobelului pentru pace a fost o femeie, prietenă şi colaboratoare a lui Alfred Nobel, Bertha von Suttner (Nobel 1905). Spirit jurnalistic, angajată în demascarea relelor din război şi în lupta contra antisemitismului, din 1872 lucrează ca secretara lui Nobel la Paris. În 1872 publică "Die Waffen Nieder" ("Depuneţi armele!"), o povestire care relatează epopeea unei femei tinere (Martha) care îşi pierde soţul în războiul austro-italian. În 1891, Bertha von Suttner  fondează la Viena Societatea austriacă a prietenilor păcii.
În 1946, este rândul unei militante a mişcării feministe din SUA să primească distincţia Nobel: Emily Greene Balch este printre iniţiatorii sindicatului femeilor americane şi printre promotorii sufragiului universal şi ai luptei contra exploatării prin muncă a copiilor. Între 1919 şi 1922, Emily Greene Balch este secretarul Ligii Internaţionale a femeilor pentru pace şi libertate, de la Geneva.

Nobelul pentru pace din 1976 a fost decernat pentru efortul de a promova pacea în Irlanda de Nord. Mairead Corrigan şi Betty Williams, prima protestantă, iar cea de-a doua catolică, au creat Mişcarea femeilor pentru pace în Irlanda de Nord (Women's Peace Movement). Deşi trecută print-un episod dramatic, cei trei copii fiindu-i ucişi într-o confruntare dintre IRA (Armata Republicană Irlandeză) şi poliţie, Mairead Corrigan  a organizat o vastă mişcare a femeilor, reunind în jurul ei 30.000 de femei de confesiuni diferite.

Născută Agnes Gonxha Bejaxhiu, în fosta Iugoslavie, cu origini albaneze, Maica Tereza, o călugăriţă romano-catolică, devine una dintre figurile emblematice ale secolului trecut. La 18 ani devine misionară şi pleacă în India, unde adoptă noul nume de Tereza, iar în 1946 devine directorul Colegiului Sfânta Maria din Calcutta, un an mai târziu primind cetăţenia indiană. Fondează Misionarele Carităţii şi timp de 45 de ani se pune în slujba celor săraci, bolnavi, orfani, muribunzi, iar ordinul fondat de ea se extinde mai întâi în toată India, apoi şi în alte ţări. Nobelul pentru pace din 1979 îi recunoaşte eforturile de educare a copiilor săraci şi abandonaţi (în 1948, Maria Tereza obţinuse de la Suveranul Pontif autorizaţia de părăsi lăcaşul de cult şi de a-i servi "pe cei mai săraci dintre săraci").

În 1982, Comitetul Nobel acordă premiul unei suedeze, teoretician al statului providenţial (statul social, statul bunăstării). Alva Myrdal , ambasador al Suediei în India şi preşedinte al secţiei de ştiinţe sociale UNESCO, a fost premiată pentru susţinerea dezarmării.
Anii '90 aduc trei nume feminine pe lista laureaţilor pentru pace: Suu Kyi (Nobel 1991), fiica liderului pentru eliberarea Birmaniei, Aung San (asasinat în 1947), absolventă de filosofie, economie şi ştiinţe politice la Oxford, Rigoberta (Nobel 1992), pentru implicarea în demascarea discriminării la care erau supuşi indienii pe continentul american, şi Jody Williams  (Nobel 1997), pentru campaniile de interzicere a minelor antipersonale.

Premiul din 2003 salută democratizarea societăţilor musulmane şi este acordat iranienei Shirin Ebadi, primul preşedinte-femeie al tribunalului de la Teheran, iar cel din 2004 ajunge la biologul Wangari Maathai, ministru al mediului în Kenya, pentru apărarea mediului şi promovarea păcii, strâns legate în activitatea ei.

Preşedinţi de Nobel

Nume celebre au intrat în arhiva Nobelului pentru pace - Martin Luther King Jr. (laureat 1964), Henry A. Kissinger (1973), Willy Brandt (1971), Tenzin Gyatso (al 14-lea Dalai Lama), chiar şi şefi de state. În 1906, Theodore Roosevelt devine primul preşedinte al unui stat care primeşte medalia Nobel. Venit la Casa Albă după asasinarea lui McKinley, în 1901, şi votat la următoarele alegeri,  Roosvelt a avut iniţiativa fondării Curţii de Arbitraj de la Haga, iar în 1905 devine negociator al conflictului dintre Rusia şi Japonia. Thomas Woodrow Wilson primeşte Nobelul în 1919, pentru contribuţia adusă creării Ligii Naţiunilor, după Conferinţa de pace de la Versailles din 1919.

În 1978, preşedintele egiptean Mohamed Anwar al-Sadat împarte premiul cu prim-ministrul Israelului, Menachem Begin, pentru acordul de pace dintre Egipt şi Israel, "Camp David Agreement", iar  Nobelul din 1987 este  decernat preşedintelui din Costa Rica, Oscar Arias Sánchez, după ce acesta a convins cinci preşedinţi din America Centrală să încheie un acord de pace în zonă.

Salutând încheierea Războiului Rece, Comitetul Nobel l-a premiat pe preşedintele USSR Mihail Sergheevici Gorbaciov (Nobel 1990), secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991, primul preşedinte executiv al URSS în 1990, iar în 1993, Nobelul a revenit lui Nelson Mandela (preşedintele Africii de Sud) şi lui Frederik Willem de Klerk.

O distincţie celebră este cea acordată liderului palestinian Yasser Arafat, premierului israelian Yitzhak Rabin şi ministrului de externe al Israelului, Shimon Peres (Nobel 1994), pentru acordul de la Oslo, prima dată când membrii politici ai ambelor ţări au avut o întâlnire faţă în faţă. În 2000, preşedintele sud-corean Kim Dae-jung devine laureat Nobel pentru pace, pentru apărarea drepturilor omului. Polonezul  Lech Walesa primeşte Nobelul în 1983, înainte de a deveni preşedinte (1990-1995), ca lider al Sindicatului anticomunist Solidaritatea din Gdansk.

Premiile Nobel se acordă pentru medicină, fizică, chimie, literatură, economie şi pace. Cu excepţia celui pentru pace, care se acordă de către Institutul Nobel din Norvegia, celelalte sunt administrate de Fundaţia Nobel din Stockholm. Ele sunt anunţate în luna octombrie, în Suedia, ceremonia de premiere având loc în decembrie. Premiile au fost create în 1901 de bogatul industriaş Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, care şi-a dedicat averea în acest scop. Numai Nobelul pentru economie se acordă abia din 1968 şi este sponsorizat de Banca Centrală a Suediei.
În luna decembrie, vor avea loc ceremoniile de decernare a premiilor Nobel, care, cu excepţia ceremoniei de decernare a premiului pentru pace, se va desfăşura la Stockholm, unde laureaţii vor primi medalia, diploma şi premiul în bani (10 milioane de coroane suedeze, adică aproximativ un milion de euro, care poate fi împărţit de maxim trei câţtigători) de la regele Carl XVI Gustaf al Suediei. Nobelul pentru Pace va fi decernat la Oslo la 10 decembrie (ziua în care a murit Alfred Nobel), de către preşedintele Comitetului Nobel norvegian, în prezenţa regelui Norvegiei.