Dosarul de terorism al lui Mohammad Munaf are, astăzi, un nou termen la Curtea de Apel Bucureşti. La precedenta înfăţişare, magistraţii au amânat audierea lui Munaf prin videoconferinţă. Munaf este condamnat la moarte de un tribunal din Bagdad.

Judecătorii Curţii de Apel îl vor audia, astăzi, ca martor, pe doctorul Mohammed Yassim, unul dintre personajele implicate în eliberarea ziariştilor români răpiţi în Irak în martie 2005. Doctorul Mohammed Yassim trăieşte în România de aproape două decenii şi este vicepreşedintele Uniunii Arabilor din ţara noastră.

Imediat după răpirea jurnaliştilor români, Yassim şi Omar Hayssam i-au cerut generalului Degeratu, fostul consilier al preşedintelui pe teme de securitate, să fie trimişi în Irak să ajute la soluţionarea crizei. Traian Băsescu l-a primit la Cotroceni doar pe Yassim pe care l-a trimis la Bagdad în calitate de emisar special.