Ministrul Transporturilor, Gheoghe Dobre este nemulţumit de lucrările de reabilitare ale DN 6, drum ce face legătura între Ciochiuţa şi Filiaşi. Prezent într-o vizită de lucru, în Mehedinţi, Gheorghe Dobre nu i-a găsit pe constructori la lucru şi i-a atenţionat pe directorii Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale că va lua măsuri drastice, şi dacă până sâmbătă nu vor fi prezenţi la lucrare vor fi daţi afară.

Modernizarea sectorului Filiaşi - Ciochiuţa, pe o lungime de 21 de km, a început în februarie 2003 şi trebuia finalizată în toamna anului trecut. Lucrările de modernizare costă peste 21 milioane de euro, bani primiţi de la Uniunea Europeană. Societatea elenă care a caştigat prin licitaţie acest contract a primit până acum 7 milioane de euro, dar a sistat lucrările în urmă cu 6 luni.

Gheorghe Dobre a fost şi la Gara Drobeta Turnu Severin, unde în urmă cu 2 ani, au început lucrările de modernizare, însă nici acolo ministrul nu a fost mulţumit de ce a găsit.

La finalul vizitei, Gheorghe Dobre s-a întâlnit cu autorităţile judeţului care au avansat mai multe proiecte de investiţii. Ministrul a recunoscut însă că în acest moment nu sunt fonduri pentru demararea de noi proiecte, prioritare fiind drumurile.