Mai sunt doar două luni până la alegerile locale şi candidaţii pentru primăriile marilor oraşe se lasă încă aşteptaţi. Până acum, pentru municipalitatea Capitalei există doar trei candidaţi înscrişi oficial în cursă: liderul PIN Cozmin Guşă, Codrin Ştefănescu - de la PC, şi Aurelian Pavelescu - din partea PNG şi PNŢCD. Campania electorală va începe pe 2 mai, iar scrutinul va avea loc pe 1 iunie.

Decizii confuze la PSD. Joi, liderul social-democraţilor Mircea Geoană anunţa că partidul sprijină candidatura lui Marian Vanghelie. După doar o zi, Geoană a precizat că decizia va fi luată de forurile de conducere ale PSD, ceea ce înseamnă că Sorin Oprescu rămâne în continuare o variantă. Lucrurile ar putea deveni ceva mai clare după şedinţa de astăzi a Biroului Permanent al partidului.

Favoritul liberalilor pentru primăria Capitalei este Ludovic Orban, dar şi în acest caz lipseşte decizia finală şi anunţul oficial al partidulului.

La PD-L situaţia e neschimbată de câteva luni. Aceiaşi oameni în cărţi: Vasile Blaga, Liviu Negoiţă şi Adriean Videanu, dar nici o decizie. Secretarul executiv al partidului, Elena Udrea, spune că astăzi, la şedinţa Biroului Permanent, s-ar putea lua o hotărâre, în timp ce liderul Emil Boc spune că nu se va anunţa nimic până pe 31 martie.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre funcţiile de preşedinţi de consilii judeţene, unde curg zilnic anunţurile de depuneri de candidaturi. PD-L a furnizat surprize: senatorul Radu Berceanu va candida pentru şefia Consiliului Judeţean Dolj, Gheerghe Flutur, la Suceava şi europarlamentarul Sorin Frunzăverde, la Caraş Severin. PSD nu s-a lăsat mai prejos. Liviu Dragnea candidează în Teleorman, Lia Olguţa Vasilescu în Dolj, în timp ce Anghel Iordănescu ţinteşte şefia Consiliului Judeţean Ilfov.