Ministrul francez al Imigraţiei, Brice Hortefeux, a declarat luni că regularizarea situaţiei imigranţilor ilegali se va limita "la câteva sute", chiar dacă au fost depuse mii de dosare aparţinând muncitorilor fără acte aflaţi în grevă, relatează AFP.
"Au fost depuse aproape 1.000 de dosare, prefecturile au câteva zile la dispoziţie pentru analizarea situaţiei. Se va proceda de la caz la caz, dar totul se va limita la câteva sute", a spus el.
Potrivit ministrului, "ar fi nedrept faţă de imigranţii legali să efectuăm regularizări în masă a situţiei, iar ţările care au făcut acest lucru, ca Spania sau Italia, au renunţat oficial". "Ar fi o primă de ilegalitate", a subliniat el, afirmând că unii lucrează "cu acte frauduloase, falsificate".
O grevă a muncitorilor fără acte a fost lansată la 19 aprilie în circa 20 de societăţi din regiunea pariziană, pentru obţinerea regularizării. O lege din 2007 oferă această posibilitate, dacă salariaţii lucrează într-un sector confruntat cu dificultăţi de recrutare a mâinii de lucru şi sunt sub un contract ferm de minim un an.
Numeroase voci din Franţa cer clarificarea sau revizuirea criteriilor de regularizare a situaţiei zecilor de mii de salariaţi fără acte din Franţa.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M