"În acest moment, doar 5 comune ne-au transmis că îndeplinesc toate condiţiile pentru a se construi aceste locuinţe. Condiţiile se refereau la existenţa unui teren intravilan, la existenţa unei hotărâri de Consiliu Local prin care să se stabilească destinaţia acestor terenuri, să aibă utilităţi asigurate", a declarat prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală.
Banloc, Coşteiu, Dumbrăviţa, Moraviţa şi Făget sunt cele 5 localităţi care au reuşit să îndeplinească toate condiţiile. Primarii acestor localităţi au solicitat, în total, 714 locuinţe pentru tinerii specialişti, care locuiesc în comunele respective. Este vorba despre cadre didactice, medici, asistente medicale, dar şi poliţişti.
Programul "Renaşterea satului românesc - 10 case pentru specialişti" a fost aprobat de Guvern la sfârşitul lunii februarie. În actul normativ se preciazează că locuinţele sunt de serviciu şi nu vor putea fi cumpărate.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M