Deşi un sfert din populaţia României intenţionează să achiziţioneze o locuinţă, doar o mică parte din aceasta are şi fondurile necesare.
Aproximativ 400.000 de români, adică 7,5% din cei care au nevoie de o casă, îşi pot permite achiziţionarea unei locuinţe, arată un studiu al Unicredit. "Numărul mare de cumpărători potenţiali, respectiv 50%, este reprezentat de persoane tinere, sub 29 de ani, cu venituri mici, dar cu perspectivă de creştere", se precizează în studiu. Cercetarea a fost realizată pe 1.000 de persoane, cu vârste de peste 15 ani, care locuiesc în marile oraşe.








