Doar 27% dintre români vor să doneze un organ după decesul lor
Realitatea TV
România se situează pe ultimul loc din UE în ceea ce priveşte numărul de donatori. Doar 27% dintre români sunt de acord cu prelevarea organelor după moarte.
Primul transplant reuşit la noi în ţară a fost în anul 1980, la Spitalul Fundeni, cu ficat de la donator în viaţă. Acesta a fost urmat la scurt timp de unul renal. Până în decembrie 1989 au fost efectuate doar transplanturi de rinichi şi acestea puţine.
În 1992 se pun bazele primului program modern de transplant renal din România, la Spitalul Judeţean Cluj-Napoca. În 2000, prof. Irinel Popescu de la Spitalul Fundeni face primul transplant hepatic cu supravieţuirea bolnavului. Prima lege modernă a transplantului din România a fost introdusă în anul 1998, iar din 2004 funcţionează Agenţia Naţională de Transplant. Din anul 2006 este în vigoare o nouă lege a transplantului, actualizată şi completată, în special în partea care priveşte celulele şi ţesuturile.
În 2007, în clinicile moderne din Bucureşti şi din ţară s-au efectuat cu succes 31 de transplanturi hepatice, 216 renale, 8 de cord şi 4 de pancreas. Tot anul trecut, medicii au reuşit un transplant combinat rinichi-pancreas, la clinica Fundeni din Bucureşti.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Feedback

