Medievalistul Jacques Le Goff, specialist în antropologia istorică a Evului Mediu occidental, a comentat pentru publicaţia "Le Monde" candidatura lui Ségolène Royal la alegerile prezidenţiale din acest an, din Franţa.


Sunt un profesor universitar pensionar şi nu cunosc niciun candidat. Am militat, din 1958 până în 1962, pentru a-i reda stângii demnitatea pierdută în timpul Războiului din Algeria.

Ostilitatea faţă de Ségolène Royal a unor pseudointelectuali, aceşti aşa-zişi intelectuali care le dau de înţeles francezilor că au o gândire politică, a dat pe dinafară. Ségolène Royal, fosta colaboratoare a lui François Mitterrand, a găsit un nou tip de raport cu alegătorii. Democraţia participativă care, ţinută departe de populism, este un progres democratic, nu se lasă slăbită de „utopiile ultrastângii”. Cei care au lucrat cu ea mi-au descris-o autoritară. Cu atât mai bine. În fruntea statului trebuie autoritate care să nu fie autoritarismul pe care îl afişează Nicolas Sarkozy.

Dintre toţi candidaţii, ea este, mi se pare, cea mai preocupată de învăţământ care trebuie să rămână, modernizat, baza democraţiei republicane. Cadrele didactice, care nu o înghit, până la urmă vor fi alături de ea şi o vor susţine, după erorile recente ale puterii. Nu este perfectă, slavă Domnului, şi unii dintre concurenţii săi au merite. În mod cert, eu o consider cea mai bună.

În sfârşit, este femeie. Ar fi bine ca una dintre marile ţări europene să aibă în fruntea ei o femeie care să nu fie de dreapta, ca Margaret Thatcher sau Angela Merkel, şi ca Franţa să se numere printre ţările conduse de femei, ca India Indirei Gandhi.

Nicolas Sarkozy, care întoarce totul în avantajul lui şi nu se teme să citeze din Jean Jaurès şi Léon Blum, are acum accente gaulliste. El îi vorbeşte Franţei, Ségolène Royal le vorbeşte francezilor, adică adevăratei Franţe. Trebuie ca majoritatea francezilor să o aleagă pe ea, pentru a-i putea spune sau familiar "Te salut, Ségolène", sau respectuos "Vă salut, vă urmez şi vă susţin, Doamnă Royal".