DNA a cerut avizul Preşedinţiei pentru urmărirea penală a fostului ministru al Transporturilor, Miron Mitrea. Este vorba despre un dosar în care Mitrea este cercetat pentru luare de mită, instigare la fals şi uz de fals, dosar desprins din dosarul Zambaccian.
Ancheta vizează modul în care a fost reamenajat un imobil din cartierul Pipera, care s-a aflat în proprietatea mamei deputatului social-democrat.
Dosarul Zambaccian sau vila din Băneasa?
Miron Mitrea ar vrea să ştie pentru ce solicită DNA preşedinţiei urmărirea sa penală. Potrivit NewsIn, fostul ministrul al Transporturilor spune că a încercat să afle mai multe informaţii de la avocaţii săi, dar nici aceştia nu ştiau la ce dosar se face referire.
Fostul secretar general al PSD Miron Mitrea spune că nu poate confirma dacă va merge la comisia prezidenţială. Aceasta este reacţia fostului ministru al Transporturilor după ce procurorul şef al DNA l-a sesizat pe preşedintele Traian Băsescu ca să ceară urmărirea penală.
Cauza vila Băneasa provine din marele dosar Zambaccian. Miron Mitrea a fost acuzat că trei firme i-au renovat gratuit vila din Băneasa la intervenţia Iriniei Jianu pe care a numit-o secretar de stat la ministerul pe care-l conducea. Valoarea lucrărilor de renovare s-ar fi ridicat la 3 miliarde si jumătate de lei vechi. Numirea Irinei Jianu a fost făcută cu avizul lui Adrian Năstase, pe atunci premier. Iniţial, Mitrea a fost audiat ca martor. În septembrie 2006, Năstase sugera că fostul ministru al Transporturilor ar fi făcut o înţelegere cu procurorii DNA ca să scape de calitatea de învinuit.
Comisia specială prezidenţială va lua în discuţie în această dimineaţă cererea DNA pentru urmărirea penală a lui Miron Mitrea. Tot atunci va analiza şi cererea similară înaintată de DNA miercuri.
DNA a cerut aviz de la Cotroceni pentru anchetarea lui Miron Mitrea
PUBLICAT
Joi, 13 Septembrie 2007 11:58
ACTUALIZAT
Joi, 13 Septembrie 2007 11:58
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M